Nu ni s-a întâmplat până acum ca un autor să ne trimită, pentru a le semnala apariţia, nu mai puţin de cinci (!) volume. Aşadar, vom prezenta astăzi trei dintre ele, celelalte urmând să fie incluse într-o altă ediţie a acestei rubrici.
Proză
Părintele Nicolae Cojocaru, autorul unor lucrări remarcabile de etnografie, premiate de Academia Română, scrie şi proză. Este vorba de două volume apărute în 2014, ambele de proză scurtă. „Întâlnirea de seară” (Ed. Lidana, 2014) are circa 150 de pagini, în care autorul publică 13 schiţe, o parte valorificând amintirile acestuia. „Am scris aceste pagini târziu. Când m-am hotărât să aştern pe hârtie povestirile literare, am dat frâu liber amintirilor. Am trăit într-o lume cu legendele şi datinile ei, dar mai ales cu întâmplări şi drame de tot felul. Căci viaţa lumii este un şir nesfârşit de evenimente, pe care oamenii le petrec cu destine mai mult sau mai puţin zbuciumate” (Postafaţă, p. 140). Acţiunea schiţei care dă numele volumului nu se întâmplă în spaţiul ortodox (cercetat îndeobşte). Asemenea altui (de demult) prozator bucovinean, Em. Grigorovitza, autorul caută alte spaţii spirituale pentru poveşti „pe muchie de cuţit”, cum este cea povestită în numita schiţă: îndrăgostirea unor tinere credincioase de preotul în preajma căruia cresc. „Pornite cu candoare spre lucruri divine, n-au observat că drumul le ducea în ascuns către patul de spital”. (Întâlnirea de seară, p. 53).
„Ispitirea lui Zarafon” (Ed. Lidana, 2014) adună, în cam tot atâtea pagini, alte 19 schiţe. Tematica este asemănătoare celei a celuilalt volum, răzbind mai ales nostalgia după lumi vechi, cu cutumele lor păstrate de ultimii reprezentanţi ai acestora. Costea Răcoare, de exemplu, este „un om al unei lumi arhaice şi pitoreşti”, „un ţăran din alte vremuri, ajuns prin timp în vremea noastră” (Costea Răcoare, p. 111).
Ca unul care a citit proza lui E. Grigorovitza, găsesc multe asemănări între povestea, tematica şi implicarea scriitorului în scrisul său şi lumea din „Cum a fost odată…” a horodniceanului care a cucerit, în felul său, lumea.
Poezie
Anul acesta preotul Nicolae Cojocaru şi-a trecut în bibliografia personală şi un volum de versuri – „Invitaţie la romantism” (Ed. Lidana, 2015). Volumul este structurat pe trei „cărţi”: Sub steaua de dor, Moara de argint şi Divina trecere. De semnalat că două „cărţi” sunt scrise în vers alb, dar şi în dulcele vers clasic, ultima însă, mai reflexivă, doar în vers clasic. „Am vrut să ating/ cu mâna o stea/ şi când am ajuns/ acolo sus,/ steaua s-a prefăcut/ în praf de luceferi/ pe inima mea.” (Ideal, p. 91)
Iar această călătorie către „tot mai sus” curge atât cât i s-a dăruit timpul „Clepsidrei”: „Viaţa-i un joc ce-nlănţuie sprinţar/ moartea o dată scrisă-n calendar,/ şi una pleacă, alta vine/ în urma lor doar un ecou rămâne.” (p. 105) (D.T.)
Comentarii