Consilierii judeţeni suceveni urmează să voteze în şedinţa de vineri un proiect de hotărâre privind conferirea titlului „Cetăţean de Onoare” al judeţului Suceava Preafericitului Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În expunerea de motive, iniţiatorul, vicepreşedintele CJ Suceava Alexandru Rădulescu, arată că proiectul de hotărâre va aduce „bucurie şi satisfacţie” tuturor creştinilor-ortodocşi din judeţ şi nu numai. În motivare este prezentată activitatea misionară a PF Daniel şi se subliniază că, de când a fost ales patriarh al BOR, a iniţiat acţiuni menite să revigoreze viaţa bisericească în toată Patriarhia Română.
Proiectul de hotărâre este susţinut şi de un raport al Direcţiei de dezvoltare şi relaţii cu instituţiile publice din CJ Suceava, în care se arată că implicarea activă a PF Daniel în viaţa socială a credincioşilor din judeţul nostru, de fiecare dată când a fost solicitat, onorează autorităţile sucevene săi acorde acest titlu. Preafericitul Părinte Daniel sa născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, primind la botez numele de Dan-Ilie Ciobotea. La 12 septembrie 2007, a fost ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 30 septembrie 2007.























Comentarii