Suceava a pierdut jumătate din racordaţii la sistemul centralizat de termoficare

> 1,22% dintre suceveni figurează ca neavând nicio sursă de încălzire, cei care s-au debranşat fără aprobare, intervenind pe reţelele operatorului de termoficare, urmând a fi traşi la răspundere penală > În vara care a trecut, alţi peste 1.000 de suceveni au părăsit „cazanul comun” şi au ales să devină independenţi, dotându-se cu centrale de apartament, pe gaze naturale

Municipiul Suceava se confruntă cu statistici îngrijorătoare în ceea ce priveşte numărul de beneficiari ai serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură. Primarul Ion Lungu a recunoscut că, deja, numărul sucevenilor care se încălzesc pe baza agentului termic produs şi furnizat în sistem centralizat a coborât sub jumătatea celui care folosesc centrale termice sau alte surse de căldură.

„Astăzi, este prima dată când numărul celor din sistemul centralizat este mai mic decât cel al sucevenilor care se încălzesc cu gaze naturale, combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau pe bază de energie electrică” a arătat Lungu.

Astfel, la sistemul centralizat de termoficare sunt branşaţi doar 48,65% din locuitorii municipiului, 49,77% sunt deţinători de centrale de individuale pe gaze naturale, 0,35% folosesc radiatoare electrice, iar 1,22% figurează ca neavând nicio sursă de încălzire. În ceea ce priveşte această din urmă categorie, primarul a precizat că nu a dat nicio o aprobare pentru ieşirea din sistem fără a se achita datoriile la zi şi, mai important, fără a se prezenta şi noua sursă de producerea a căldurii pentru care s-a optat. În consecinţă, el a pus în vedere că intervenţia pe reţelele operatorului de termoficare, fără acordul acestuia, constituie faptă penală, iar cei în cauză ar putea fi traşi la răspundere.

„De 12 ani sunt primar, iar acesta este un lucru pe care nu îl înţeleg, pentru că nu am aprobat nimănui, niciodată, să se debranşeze de la sistemul centralizat fără să aibă altă soluţie de încălzire pusă în loc. Este o problemă, pentru că trebuie să fie respectate nişte reguli, iar, fără aprobările legale, intervenţiile pe instalaţii constituie cazuri penale” a accentuat şeful administraţiei municipale.

Lungu a precizat, ieri, în cadrul întâlnirii cu şefii asociaţiilor de proprietari, organizată la sediul Primăriei, că în scopul menţinerii, cât şi al recuperării consumatorilor casnici debranşaţi, trebuie făcut corp comun cu Thermonet, noul operator de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic. Aceasta în condiţiile în care, în vara care a trecut, peste 1.000 de suceveni au părăsit „cazanul comun” şi au ales să devină independenţi, dotându-se cu centrale de apartament, pe gaze naturale.

„Este un lucru rău pentru municipalitate, deoarece strategia de încălzire este axată pe sistemul centralizat, iar până în prezent am cheltuit 25 de milioane de euro pentru reparaţii în sistemul de transport şi distribuţie, dar şi pentru modernizarea punctelor termice. O spun cu toată responsabilitatea că soluţia este sistemul centralizat, deoarece cu cât sunt mai mulţi abonaţi scad şi costurile”, a explicat primarul Ion Lungu, reliefând că, în acest context, autorităţile locale au continuat să menţină tariful agentului termic pentru populaţie la 185 de lei pe gigacalorie.

Un comentariu

  1. D-le v-am votat in ambele mandate dar va rog sa-mi spuneti daca este asa de bine la incalzire centralizata de ce v-at debransat la ap. de pe Alexandru cel Bun.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI