În anul şcolar trecut

Investiţii doar cu bani de la primării, de la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est şi din proiecte

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava nu a primit niciun leu de la Ministerul Educaţiei, în anul şcolar trecut, la capitolul „Investiţii”. Totuşi, s-au mai executat lucrări la şcoli din judeţ fie din fonduri ale primăriilor, fie prin aprobarea unor cereri de finanţare de către Agenţia Regională de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Raportul prezentat, vinerea trecută, în faţa directorilor de şcoli, de către şeful IŞJ, Gheorghe Lazăr, arată că unităţile şcolare care au beneficiat de fonduri pentru anumite lucrări sunt CN „Ştefan cel Mare”, Liceul cu Program Sportiv Suceava, liceele din Vicovu de Sus, Dumbrăveni, Liteni, şcolile din Gălăneşti, Horodnic de Sus, Bălăceana, Capu Câmpului, Pleşeşti, Siret, Volovăţ şi Zamostea.

MECTS a alocat totuşi fonduri în anul şcolar 2014-2015, dar prin Proiectul de Reformă a Educaţiei Timpurii, finanţând execuţia unor lucrări la patru clădiri noi cu câte două săli de grupă, lucrări care au fost finalizate. Beneficiare au fost grădiniţele cu program normal din Băneşti, Oniceni, Dolheştii Mici şi Poiana Mărului.

În schimb, programele speciale, pentru elevii dezavantajaţi, desfăşurate de guvern în şcoli au mers bine în perioada la care facem referire. Astfel, 7351 elevi au beneficiat de „bani de liceu”, 6540 – de transport gratuit, peste 40.000 de elevi au primit gratuit rechizite şcolare în valoare de peste un milion lei, 16.422 preşcolari şi 66.610 elevi au primit „corn şi lapte” la şcoală, începând de la clasa pregătitoare şi până la a VIII-a.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: