„Vreau să-i văd cum beau apă de acolo, pentru că trebuie să fie apă potabilă”

 Recepţia depozitului de deşeuri de la Moara, construit prin POS Mediu, se va efectua doar când staţia de tratare a levigatului va fi în parametri, iar apa care va rezulta de acolo va fi potabilă. Acesta a fost răspunsul preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, dat vineri, într-o conferinţă de presă, în cadrul căreia a fost întrebat când va fi finalizat depozitul de deşeuri de la Moara.

„Vreau să­i văd cum beau apă de acolo, pentru că trebuie să fie apă potabilă” a spus şeful administraţiei judeţene.

Potrivit lui Nechifor, de un an de zile firma care se ocupă de această investiţie nu este în stare să finalizeze lucrarea, având doar de încheiat procedurile privind funcţionarea staţiei de tratare a levigatului.

„Ei au ofertat şi au spus că sunt cei mai buni şi trebuie să dovedească asta” a spus preşedintele CJ Suceava, care a subliniat că este o chestiune foarte serioasă calitatea apei care rezultă din tratarea levigatului.

El a mai declarat că lucrările la celălalt depozit de deşeuri, care se construieşte în Pojorâta, sunt realizate 90% şi că speră ca în acest caz să fie găsită formula corespunzătoare pentru staţia de tratare a levigatului.

În judeţul Suceava, s­au construit, prin POS Mediu, două depozite ecologice, unul în comuna Moara, lângă Suceava, care va deservi zona de şes a judeţului, şi altul în comuna Pojorâta, care va deservi zona de munte.

Pe lângă cele două depozite ecologice, întregul proiect, în valoare de 218 milioane de lei, fără TVA, finanţat prin POS Mediu, prevede şi înfiinţarea a 1.250 de puncte de colectare a deşeurilor şi cinci staţii de transfer, dar şi închiderea gropilor de gunoi neconforme.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: