În învăţământul preuniversitar sucevean, în anul şcolar anterior

Numărul actelor de violenţă petrecute în şcoli nu a fost “de neglijat”

Ca la fiecare reuniune managerială anuală organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, raportul de activitate asupra anului şcolar anterior, prezentat de şeful instituţiei, prof. Gheorghe Lazăr, cuprinde laude, dar şi critici referitoare la felul în care şcolile şi-au desfăşurat activitatea. La reuniunea desfăşurată vineri, laudele au fost parcă mai multe ca în anul precedent.

În ce priveşte managementul şcolar, Gheorghe Lazăr a precizat că au crescut calitatea managementului administrativ şi a celui educaţional, situaţie care a condus la îmbunătăţirea performanţelor şcolare. A crescut şi efortul directorilor de a atrage mai mulţi bani din resurse extrabugetare, pentru îmbunătăţirea infrastructurii, a condiţiilor din şcoli. Astfel, inspectorul general a spus că rezultatele obţinute la sfârşitul anului şcolar trecut “au reliefat creşterea ratei succesului şcolar şi îmbunătăţirea stării de disciplină”.

În ce priveşte investiţiile din şcoli, şeful IŞJ a precizat că, prin buna colaborare între şcoli, consilii locale, primării, asociaţii profesionale, agenţi economici şi ONG-uri, unele şcoli au beneficiat de sume şi dotări “considerabile”, ce au permis “construirea unor terenuri de sport, laboratoare, anvelopări şi izolarea termică a clădirilor, construcţia de grupuri sanitare, dar şi dotarea cu mobilier şi echipamente tehnice performante”.

La aspecte deficitare din domeniul managementului şcolar, inspectorul general a menţionat lipsa unor programe mai convingătoare pentru sporirea imaginii şcolilor şi a preocupării în “implicarea elevilor în programe comunitare, în activităţi de voluntariat, grupuri de suport”.

Vulnerabilităţi au fost găsite şi în ce priveşte infrastructura şcolară: folosirea cabinetelor şcolare ca săli de clasă, din cauza lipsei de spaţiu, calculatoare insuficiente în laboratoarele de informatică, creşterea gradului de uzură la terenuri de sport, material didactic învechit sau insuficient etc.

Referitor la siguranţa în mediul şcolar, şeful IŞJ a precizat că aceasta reprezintă o prioritate pentru Inspectorat, în acest sens fiind constituită o bază de date ce cuprinde cazurile de violenţă din şcoli, numărul acestora (1356 acte de violenţă, sub diferite forme) nefiind “de neglijat”.

În anul şcolar 2014-2015, reţeaua şcolară a judeţului Suceava a cuprins 806 unităţi de învăţământ de stat, dintre care 218 cu personalitate juridică, frecventate de 118.869 elevi şi în care au fost cuprinse 7990 cadre didactice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI