La Cupa „Casa Ema” de la Bistriţa

Performanţe deosebite pentru înotătorii suceveni

De curând, la Bistriţa, s-a desfăşurat a III-a ediţie a competiţiei de înot Cupa „Casa Ema”. La acest tradiţional concurs de nataţie au participat peste 150 sportivi din şapte judeţe, reprezentând opt cluburi.

Delegaţia suceveană a fost una restrânsă (doar şapte sportivi), pentru că majoritatea celorlalţi se pregătesc pentru Cupa Bacăului care va avea loc în perioada 24-25 octombrie 2015. Deşi puţini, sucevenii s-au descurcat admirabil obţinând o „tolbă” de medalii, iar doi dintre înotătorii suceveni au fost declaraţi cei mai buni sportivi pe categoria lor de vârstă.

Rezultate înregistrate de sportivii suceveni la Cupa „Casa Ema”:

Andra Socoliuc – 16 ani loc I – proba 200 liber;

Cosmina Aaniţei – desemnată cel mai bun sportiv la categoria fete 11 ani, locul I în probele de 50 spate şi 50 fluture, locul II 100 liber şi locul III 100 mixt şi 50 bras;

Ionuţ Socoliuc 11 ani – locul II la 100 liber şi 100 mixt, locul III 50 bras;

Oana Sauciuc – desemnată cel mai bun sportiv la categoria fete 9 ani, locul I la 100 liber, 50 spate şi 50 fluture, locul II la 50 bras;

Petriana Popovici 9 ani – locul I la 50 bras, locul II la 50 spate şi locul III la 100 liber;

Paul Panait 9 ani – locul II la 25 bras;

Ştefan Trocin 8 ani – locul I la 50 spate şi 25 fluture şi locul II la 50 liber.

Sportivii suceveni participanţi la Cupa „Casa Ema” au fost coordonaţi de profesorii Cezar Moscaliuc, Andrei Pinticanu, Luis Lăcătuş, Bogdan Drişcu şi Daniela Burac.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: