Descătuşare

De matematică şi de fizică m-am apropiat cu sfiala neputinţei şi acelaşi sentiment m-a dominat şi în relaţia cu profesorii pe care i-am avut în liceu la aceste obiecte.

Doamna Hermann m-a îndepărtat definitiv de matematică. Adevărul este că venisem din generală cu un handicap enorm, imposibil de depăşit, deşi îmi mergea vestea de tip capabil să înveţe despre orice. Ei, la matematică nu, deşi în clasele superioare părea că începusem să silabisesc algebra. Se insinuase în mintea mea imaginea de neşters de bau-bau a Hermafroditei (aşa era poreclită doamna profesoară), încât a fost nevoie ca la sfârşitul primului an de liceu să vină mama să vorbească cu cerberul meu de profesoară ca să o înduplece să nu mă lase corigent. Nu ştiu ce i-a spus, dar a convins-o. Corigenţa aceea ar fi dus sigur la repetenţie, n-aş fi fost în stare să învăţ peste vară matematica pe care n-o învăţasem când trebuia.

Nici la fizică nu mi-a fost uşor, aceeaşi spaimă faţă de tainele fizicii făcându-mă neputincios în faţa materiei (amorfe, în mintea mea), ca şi în faţa profesorului nostru Marian Scheffel, adulat de colegul meu de bancă şi prieten Petrică Ştiucă. Dar măcar aici am ştiut să explic Legea lui Arhimede printr-o „concepţie” proprie, aşa că salvatoarea de corigenţă notă cinci m-a trimis în clasa următoare de liceu.

Inhibatoare era şi diriginta Valeria Săveanu, la ale cărei obiecte nu-mi era greu să învăţ – filosofie, economie politică. Avea însă o autoritate de femeie aspră şi o duritate exprimată parcă mai ales faţă de băieţi care lăsa loc greu sentimentului de simpatie pentru ea. Târziu, spre terminarea liceului am simţit-o mai apropiată. După ce am pregătit totul cum trebuie, am închis într-o după-amiază clasa şi câteva ore ne-am „făcut de cap” cu muzica unui patefon adus de ea şi a fel de fel de discuri aduse de noi. A descoperit că nu ştiu să dansez vals, dar nici că a reuşit în seara aceea să mă facă să desluşesc măcar primele taine ale dansului. Apropierea fizică a copleşit sentimentul acela confuz de teamă faţă de ea. Care însă nu a dispărut niciodată, accentuându-se grav atunci când, făcând un reportaj după revoluţie la spitalul din Costâna, am întâlnit-o acolo. Nu ştiu dacă în anii liceului intuisem în ea forţa malefică ce o aruncase în final acolo, dar atunci am avut revelaţia motivaţiei prăpastiei care mă separa de un om excepţional din colectivul didactic al liceului „Ştefan cel Mare”. Un destin frânt de o putere peste cea a omului.

Iar vals parcă ştiam dintotdeauna, era doar nevoie de cineva să-l descătuşeze. S-a întâmplat câţiva ani mai târziu, în studenţie, la un bal al bobocilor . Am deschis balul, invitat de o colegă căreia i-am spus că nu ştiu să dansez vals. M-a smuls în rotundul lăsat liber în mijloc şi-mi amintesc doar cum pluteam…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: