Revine în atenţie...

Cea de a doua centură ocolitoare a Sucevei

> Finanţarea ar urma să fie atrasă în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), Regiunea de Dezvoltare Nord-Est având prevăzută suma de 113,4 milioane de euro > Valoarea investiţiei este de 38 de milioane de euro, pentru materializarea demersurilor fiind nevoie şi de sprijin guvernamental, proiectul trebuind a fi inclus în master planul naţional de transport

Primăria Suceava va organiza o întâlnire în cadrul cărei responsabilii Agenţiei de Dezvolte Regională Nord-Est vor prezenta oportunităţile şi ghidul proiectelor din cadrul Programului Operaţional Regional (POR). Primarul Ion Lungu spune că, în principal, se va pune accent pe Axa VI „Reabilitarea şi modernizarea reţelelor de drumuri de importanţă regională şi locală, centuri”, în cadrul căreia, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, este prevăzută suma de 113,4 milioane de euro. Beneficiarii finanţării sunt autorităţile publice locale, dar şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, cum este Zona Metropolitană Suceava. În acest context, şeful municipalităţii sucevene crede că pe tapet ar trebui repusă amenajarea celei de a doua centuri ocolitoare a reşedinţei de judeţ.

„Cred că trebuie să luăm din nou în discuţie finanţarea rutei ocolitoare nr. 2, mergând pe ideea că, într-o zi, va fi terminată şi ruta ocolitoare nr. 1. Aceasta, incluzând patru localităţi, respectiv Ipoteşti, Bosanci, Salcea şi Suceava, ar putea avea şanse de a fi promovată, Primăria municipiului Suceava având deja proiectul” arată Lungu, menţionând că valoarea investiţiei este estimată la 38 de milioane de euro.

Primarul Ion Lungu subliniază că pentru materializarea demersurilor este nevoie şi de sprijin guvernamental, proiectul rutei ocolitoare nr. 2 trebuind a fi inclus în master planul naţional de transport.

„Din câte ştiu, acesta nu este bătut în cuie, încă se discută, de aceea fac un apel la toţi parlamentarii de Suceava, la cei care vor să ne ajute să facem această rută ocolitoare, având în vedere că există mari probleme cu traficul în oraşul nostru” a conchis Ion Lungu.

Proiectul celei de a doua centuri ocolitoare are în obiectiv traseul DN 85–Ipoteşti–Bosanci–Salcea peste râul Suceava, această centură urmând a prelua traficul dinspre Fălticeni spre Botoşani şi invers. Varianta de ocolire nr. 1, executată în proporţie de 80%, are o lungime de 13,2 km şi preia circulaţia de pe DE 85, pe traseul Moara – Mihoveni – Pătrăuţi – Siret, precum şi cea de pe DN 576, dinspre Vatra Dornei spre frontiera cu Ucraina.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: