La Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava, în ultimele luni

A crescut numărul tinerilor care donează sânge din convingere, nu pentru recompensă!

Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Suceava a fost dotat, săptămâna trecută, cu o „bancă de sânge”, formată din patru frigidere şi două congelatoare speciale pentru depozitarea sângelui la o temperatură constantă, ne-a informat directorul centrului, dr. Maria Pilat. Ea a spus că toate cele opt centre din reţea au fost dotate cu astfel de aparatură, fiind vorba despre o investiţie suportată de Ministerul Sănătăţii, binevenită întrucât frigiderele centrului erau vechi.

Tot anul acesta, la începutul verii, centrul sucevean de transfuzie sanguină a beneficiat de o donaţie din partea Asociaţiei React şi de la Vodafone, care a constat în renovarea spaţiului destinat circuitului donatorilor şi dotarea cu trei scaune de recoltare şi o etuvă de laborator, în cadrul proiectului „O şansă pentru viaţă”, care a cuprins toate centrele din ţară şi despre care „Crai nou” v-a mai informat.

Dr. Pilat a declarat că, în ultimele două luni, numărul donatorilor de sânge a scăzut la Suceava, în luna septembrie înregistrându-se doar 537 de donatori, iar media lunară ar fi 600 de donatori. Ea a spus că, de regulă, în lunile iulie, august şi septembrie, scade numărul celor care se adresează centrului pentru a dona sânge, având în vedere că studenţii sunt în vacanţă şi e perioada concediilor. Dar că se aşteaptă redresarea situaţiei, începând din octombrie. Directoarea CTS a mai spus că s-a reuşit aprovizionarea cu sângele necesar a spitalelor din judeţ şi pentru pacienţii suceveni în stare gravă care ajung la Iaşi.

Medicul a mai precizat că a început să crească numărul donatorilor tineri, elevi şi studenţi, care doresc să doneze sânge fără a se aştepta la vreo recompensă.

„Sunt şi tineri care abia aşteaptă să împlinească 18 ani să vină se doneze sânge şi încercăm să-i fidelizăm pe aceştia; vin să doneze sânge studenţi şi elevi de clasa a XII-a, de la colegii precum „Mihai Eminescu”, Informatică. Ne bucurăm, fiindcă ei sunt de bază şi suntem siguri că sângele lor e mai sănătos. Sunt persoane care vin să doneze sânge şi nici nu ştiu că au dreptul la anumite beneficii, dar vor să facă o faptă bună” a spus directoarea Pilat.

Stocul de sânge de la centru se reface şi prin anumite campanii, în cadrul cărora vin să doneze sânge salariaţi de la Jandarmerie, Poliţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Silvică.

Majoritatea donatorilor de sânge care vin la CTS sunt persoane cu vârsta între 40 şi 60 de ani. Pot dona sânge persoanele de la 18 la 60 de ani, cu condiţia ca donatorii de la 50 de ani în sus să nu fie la prima donare.

De la începutul anului şi până la data de 1 octombrie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava s-au prezentat 5569 donatori de sânge. Anul trecut au fost peste 7500 donatori. Directoarea Maria Pilat a făcut un apel către populaţia judeţului „să facă un gest nobil şi să doneze sânge”.

Persoanele care donează sânge primesc şapte tichete de masă în valoare de 65 de lei, beneficiază de reducere de 50%, timp de o lună de zile, pe mijloacele de transport în comun şi de liber de la serviciu în ziua donării.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI