Din cauza vremii

Drumurile se pot transforma oricând în adevărate capcane

> Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor o prudenţă sporită şi echiparea corespunzătoare a autovehiculelor

 Nu porniţi la drum dacă nu este neapărată nevoie, iar când o faceţi asiguraţi-vă că maşina este pregătită corespunzător cu starea vremii şi a carosabilului, deoarece în această perioadă orice arteră rutieră poate deveni o adevărată capcană pentru şoferii neexperimentaţi sau cu autoturismele nepregătite.

Începând de ieri, pe raza întregului judeţ se înregistrează precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă. Poliţiştii au acţionat pentru fluidizarea traficului şi vor putea fi întâlniţi pe drumurile din judeţ şi pe parcursul zilei de astăzi, dar pe lângă fluidizare şi pentru identificarea celor care nu respectă normele rutiere privind circulaţia pe drumurile publice şi echiparea regulamentară a vehiculelor. Legislaţia rutieră în vigoare prevede că, pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, este obligatorie folosirea anvelopelor de iarnă, indiferent de perioada anului în care se produc fenomenele meteo care impun acest lucru. În aceste condiţii, având în vedere şi avertizarea cod portocaliu de zăpadă şi vânt transmisă pentru judeţul Suceava, lucrătorii IPJ Suceava recomandă, în special şoferilor care se deplasează spre zona muntoasă a judeţului, să îşi echipeze vehiculele corespunzător circulaţiei în condiţii de iarnă. De altfel, şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul judeţului nostru, Constantin Harasim, a anunţat că în mai multe zone ale judeţului vor fi instituite filtre de poliţie pentru verificarea stării pneurilor autovehiculelor, în special ale celor de mare tonaj. Mai mult, Harasim a adăugat că, în funcţie de evoluţia vremii şi a stării drumurilor, există posibilitatea ca traficul greu să fie restricţionat în anumite zone ale judeţului, pentru a se evita producerea unor blocaje.

Judeţul Suceava s-a aflat la finele săptămânii sub o avertizare meteorologică cod portocaliu de vreme rea, în care se anunţau căderi de precipitaţii însemnate, care vor lua şi formă de ninsoare, fiind posibilă în zona de munte a judeţului înregistrarea unui strat de zăpadă de 10-15 cm; iar vântul va sufla cu putere, atingând şi 80 km/h.

Mai mult, poliţiştii atrag atenţia participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri. „Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire. Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă şi evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: