Victor Ponta

Raportul BNR confirmă că puterea de cumpărare a crescut cu 10% faţă de anul trecut

pontaRaportul BNR confirmă că puterea de cumpărare a crescut cu 10% faţă de anul trecut, a declarat premierul Victor Ponta, ieri, la începutul şedinţei de Guvern. „Raportul de ieri (marţi — n.r.) al Băncii Naţionale a României a confirmat stabilitatea şi creşterea economică şi faptul cel mai important, cred, pentru un Guvern, că, practic, cu 10% a crescut puterea de cumpărare faţă de anul trecut. Că, altfel, degeaba avem cifre cu creştere economică, dacă nu se simte în buzunarele oamenilor, degeaba. Or, lucrul acesta s-a simţit”, a afirmat prim-ministrul.

Potrivit lui Ponta, „şi FMI a confirmat că, faţă de proiecţia pe care a fost construit bugetul, 2,5% creştere economică, vom fi cu peste un procent din PIB în plus”. „Asta înseamnă un miliard şi jumătate de euro, aproximativ. Ceea ce, nu e de ici de colo — un miliard şi jumătate de euro în plus faţă de ceea ce stabilisem”, a declarat premierul.

Ponta a subliniat că, pe baza acestor date, „veştile bune pe care doamna ministru Plumb le dă cu regularitate şi cu optimism” au şanse să fie puse în practică. „Adică, în primul rând, să ne ţinem de cuvânt, apropo de creşterea pensiilor şi în 2016, la fel ca în 2013, 2014 şi 2015. Şi, imediat ce terminaţi, discutăm în coaliţia de guvernare, în Guvern, după aceea în Parlament, legea privind salarizarea în domeniul bugetar. Să putem să confirmăm dorinţele bune”, a adăugat prim-ministrul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: