„Prefectul a ajuns şeic local“

Vicepreşedintele regional al PNL Ioan Bălan, deputat de Suceava, a declarat vineri, că Ordonanţa emisă miercuri de Guvern prin care se pot reconstitui consilii locale dizolvate prin hotărâre definitivă a instanţelor este neconstituţională şi face din prefect „un şeic local”.

El a spus că PNL va cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională această ordonanţă a guvernului care încalcă principii de bază ale democraţiei, cum este votul cetăţenilor şi hotărârile instanţelor.

„Spre comparaţie, OUG 55/2014, prin care s­a permis migrarea aleşilor locali şi care a fost declarată neconstituţională şi a fost profund imorală, este parfum pe lângă noua ordonanţă prin care se reconstituie consilii locale dizolvate prin hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor de judecată”, a spus Bălan.

El a subliniat că Ordonanţa nu face decât să dea puteri discreţionare prefectului şi să calce în picioare votul cetăţenilor.

„Prin această ordonanţă prefectul este transformat în şeic local. Nu contează ce au votat cetăţenii, iar ceea ce a hotărât instanţa nici atât pentru că Victor Viorel Ponta, în disperarea pe care o trăieşte zilele acestea, ia hotărâri total în defavoarea cetăţenilor şi în total dispreţ faţă de lege şi justiţie”, a declarat Ioan Bălan.

Deputatul sucevean a spus că înţelege PSD pentru situaţia în care se află acum, dar nu înţelege să fie încălcate principii pe care se bazează democraţia, respectiv votul cetăţenilor şi justiţia.

„Eu înţeleg PSD pentru situaţia în care este astăzi, dar nici chiar aşa! Pot să­i înţeleg că-l ţin pe Victor Ponta în geam ca să ia pensia, înţelegând prin asta guvernarea, dar nu pot să înţeleg cum pot fi călcate în picioare principii de bază ale democraţiei cum sunt votul cetăţenilor şi hotărârile definitive ale instanţelor”, a subliniat Ioan Bălan.

Totodată, vicepreşedintele regional al PNL a arătat că PSD s­a temut să organizeze alegeri în Rădăuţi şi că în aceste condiţii s­a ajuns în situaţia de acum.

„Guvernul putea organiza în şase luni de când Consiliul Local a fost dizolvat, de şase ori alegeri, câte o dată în fiecare lună. Au ales însă calea specifică de altfel a PSD prin care, în total dispreţ faţă de cetăţean şi votul lui, un om, numit în funcţia de prefect, să hotărască destinul administrativ al unei localităţi extrem de importante cum e Rădăuţi”, a spus Ioan Bălan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI