A apăsat acceleraţia până s-a răsturnat cu maşina

Nu a ţinut cont la cât de mult apasă pedala de acceleraţie şi s-a oprit doar după ce maşina cu care se deplasa s-a răsturnat. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă al IPJ Suceava, este vorba despre un incident rutier înregistrat miercuri aproape de ora 19 pe DJ 177, în afara comunei Capu Câmpului. Atunci, din cauza neadaptării vitezei, un tânăr de 24 de ani, din comuna Păltinoasa, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în taluzul ce mărgineşte şoseaua, după care s-a răsturnat. Din fericire, în urma impactului, conducătorul auto s-a autoaccidentat doar uşor. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: