„Vom creşte veveriţe ?“

bucovina fanete capitePreşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, în şedinţa CJ Suceava, că va discuta cu prefectul Constantin Harasim în legătură cu situaţia atribuirii păşunilor, în special a celor din zona de munte, întrebându-se retoric dacă în loc de animale fermierii vor creşte veveriţe.

În cadrul şedinţei CJ Suceava, unul dintre consilierii judeţeni a atras atenţia asupra situaţiei legate de păşunatul din zona de munte, unde fermierii sunt nemulţumiţi că la licitaţii se pot înscrie şi fermieri din zona de şes, care au asigurată însă circa 60 la sută din masa furajeră prin fermele lor.

„Una e să faci o fermă la 1.100­1.300 de metri şi alta e la şes. La şes, 60 la sută din masa furajeră e asigurată prin fermă, la munte doar de pe păşuni”, a spus acesta.

El a atras atenţia că mulţi tineri nu au plecat la muncă în străinătate şi s­au implicat în astfel de ferme de animale, dar că acum riscă să nu-şi poată susţine ferma.

Consilierul judeţean a mai spus că fermierii din zona de şes au devenit interesaţi de păşunile montane doar după ce au început să fie alocate fonduri europene şi a cerut ca fiecare să liciteze în localitatea lui.

Preşedintele CJ Suceava a atras atenţia că, chiar dacă nu se poate interzice dreptul de a licita, va discuta cu prefectul pentru a vedea cum pot fi susţinuţi fermierii din zona de munte.

„Vom creşte veveriţe?”, s­a întrebat Nechifor.

El a mai spus că CJ Suceava nu are atribuţii în acest domeniu, al alocării păşunilor, dar că acesta s­a implicat în susţinerea fermierilor suceveni, organizând la Dorna Candrenilor un târg naţional de profil, şi că prin protocolul cu regiunea Luxemburg a reuşit să obţină invitarea fermierilor suceveni la cel mai mare târg de profil din Belgia.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: