Ultima prelungire pentru Pfeiffer

> După multe termene nerespectate, compania germană trebuie să încheie lucrările la apă şi canalizare până la finele lui octombrie > În caz contrar, „se va trece la aplicarea de măsuri, respectiv la amenzi cât mai multe”, a declarat edilul-şef Ion Lungu

Ultimul termen pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi reţelelor de canalizare din municipiul Suceava, executate în cadrul proiectului cu finanţare europeană, este 30 octombrie. Anunţul a fost făcut ieri, de către primarul Ion Lungu, după şedinţa săptămânală de analiză a stadiului intervenţiilor susţinute din fonduri nerambursabile externe, în condiţiile în care constructorul german Pfeiffer nu a putut să-şi onoreze obligaţiile contractuale până la finele lunii în curs, aşa cum s-a angajat. Şeful municipalităţii sucevene a pus în vedere că, de acum înainte, chiar nu se va mai face nicio derogare, pentru orice abatere urmând a fi aplicate drastice amenzi. „Din punctul meu de vedere, 30 octombrie este ultimul termen, iar după acesta nu mai facem comandament pe apă şi canalizare. Vom trece la aplicarea de măsuri, respectiv la amenzi cât mai multe şi, de asemenea, la măsurile conform clauzelor din contract, pe care îl gestionează cei de la ACET. Sperăm ca, până pe 30 octombrie, cei de la Pfeiffer să finalizeze lucrările, unele dintre acestea fiind foarte sensibile”, a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

În luna august, constructorii de la Pfeiffer au cerut prelungire a momentului de finalizare a lucrărilor, avansând ca punct terminus data de 30 septembrie. „Am promisiunea conducerii de la Bucureşti a firmei Pfeiffer că până la 30 septembrie lucrările vor fi terminate”, preciza atunci şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu. La acea vreme, reprezentanţii locali ai constructorului dădeau vina inclusiv pe lucrările suplimentare impuse de operatorul unic de servicii de apă şi canalizare, ACET Suceava, beneficiarul proiectului, societate care ar fi impus intervenţii peste cele prinse în proiectul tehnic iniţial.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: