Camerele de supraveghere ale Primăriei Suceava au surprins un urs care sa plimbat în noaptea de sâmbătă spre duminică prin municipiul reşedinţă de judeţ, a declarat, luni, viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi, care a precizat că imaginile au fost predate Poliţiei Suceava.
„A fost identificat pe camerele de supraveghere ale Primăriei. Nu este foarte clar, dar pare să fie un urs”, a spus viceprimarul, menţionând că Primăria a anunţat Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic.
Potrivit lui Harşovschi, ursul a fost semnalat duminică dimineaţa în jurul orei 4, în zona străzii Universităţii, în apropierea sediului Poliţiei Municipale, după care a fost văzut de martori oculari în zona străzii Oituz şi apoi a plecat spre comuna Şcheia.
Directorul Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a declarat că nu au apărut noi informaţii privind prezenţa acestui urs. „Nu la mai văzut nimeni”, a spus Ciobanu, precizând că, dacă ursul va fi localizat, silvicultorii vor sprijini capturarea lui în condiţiile legii.
În pădurile administrate de Direcţia Silvică Suceava trăiesc 164 de urşi.
























Comentarii