Handbal

Handbaliştii suceveni pleacă la Cupa Municipiului Bacău

CSU Suceava va participa la sfârşitul săptămânii la cea de a 10-a ediţie a Cupei Municipiului Bacău, ultimele reprize de pregătire înainte de începerea sezonului oficial de handbal al Diviziei A.

Vineri şi sâmbătă, elevii lui Răzvan Bernicu vor intra în partide amicale alături de echipa gazdă a turneului – Ştiinţa Municipal Bacău, HC Dobrogea Sud Constanţa şi Politehnica Iaşi, formaţii cu care se vor confrunta şi în campionat.

Retrogradată din Divizia Naţională la sfârşitul sezonului trecut, CSU Suceava reîncepe cursa din 5 septembrie, în Seria Est a Diviziei A.

Sucevenii s-au regăsit în al doilea eşalon de handbal românesc cu alte două echipe care au jucat anul trecut în cel mai bun handbal naţional, Ştiinţa Municipal Bacău şi HC Dobrogea Sud Constanţa, cea de-a doua echipă fiind înfiinţată pe scheletul fostei campioane, HCM Constanţa.

13 echipe vor face parte din această serie în care favoritele la promovare sunt, firesc, tot cele care anul trecut au activat în Liga Naţională.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI