Numai 249 unităţi de învăţământ din totalul celor 812 existente în judeţ au funcţionat în anul şcolar 2014-2015 cu autorizaţie sanitară, dintre care 124 în mediul urban şi 125 în mediul rural.
Potrivit unei centralizări realizate de DSP Suceava cu privire la autorizarea sanitară a unităţilor de învăţământ de stat din judeţul Suceava, din totalul celor 412 grădiniţe sucevene, 77 au avut autorizaţii sanitare de funcţionare în anul 2014-2015, dintre acestea 43 fiind din mediul urban, iar 34 din mediul rural.
În perioada menţionată, din totalul celor 346 de şcoli, doar 120 au avut autorizaţii sanitare de funcţionare, dintre care 35 din mediul urban şi 85 din mediul rural, în timp ce dintre cele 37 de unităţi liceale din judeţ, 36 au autorizaţii sanitare de funcţionare, dintre care 30 în mediul urban şi şase în mediul rural.
Conform sursei citate, toate cele şase unităţi de învăţământ special din judeţ au autorizaţii sanitare de funcţionare, la fel ca şi singura unitate de învăţământ postliceal de stat. Totodată, nouă din cele zece cluburi sportive şi şcolare din judeţul Suceava au autorizaţii sanitare de funcţionare.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, a declarat că în anul 2015 au fost autorizate sanitar mai multe unităţi de învăţământ din judeţ, dar şi corpuri de clădiri noi ale unor unităţi deja autorizate.
El a spus că Şcoala Gimnazială şi Grădiniţa din Fântâna Mare, Şcoala Primară din Gura Dragoşei, Şcoala Gimnazială şi Grădiniţa din Cârlibaba, Şcoala Gimnazială Poiana Stampei, Şcoala Primară din Frătăuţii Vechi, Şcoala Primară Nr. 2 Dumbrăveni, Şcoala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei, Grădiniţa cu Program Normal din Şaru Dornei, precum şi Liceul Tehnologic din Dumbrăveni au obţinut în anul 2015 autorizaţie sanitară de funcţionare. Popescu a mai făcut cunoscut că au mai fost autorizate sanitar un corp nou al Liceului Tehnologic din Liteni şi două ateliere pentru practica elevilor de la Liceul Tehnologic din Pârteştii de Jos.
Inspectorul şcolar general adjunct al judeţului Suceava, prof. Gabriela Scutaru, a declarat că în majoritatea şcolilor gimnaziale din mediul urban lucrările de curăţenie şi igienizare erau finalizate încă din cursul lunii iulie, iar în prezent aceste activităţi se desfăşoară şi în celelalte unităţi de învăţământ, fiind „pe ultima sută de metri” în privinţa completării mobilierului şcolar, a finalizării reparaţiilor instalaţiilor sanitare, igienizării şi curăţeniei, astfel încât noul an şcolar să debuteze în cele mai bune condiţii.























Comentarii