În direct, din familie

O mamă cu care fiica nu se poartă bine; un tată bătrân pe care copiii, răspândiţi prin ţară şi prin lume, l-au uitat; o verişoară căreia vecinul văr îi tot calcă hotarul, tulburându-i posesia şi nervii; o fostă soţie căreia fostul nu-i mai plăteşte copilului pensia alimentară; nişte rude care nu se-nţeleg cu alte rude să se tocmească la împărţeala unei moşteniri ş.a.m.d. Şi din aceştia vin adesea „la ziar” fie că pur şi simplu nu (mai) ştiu cui să se plângă, fie că vor să-l facă pe celălalt/să-i facă pe ceilalţi de cât mai publică ocară (dar nu, ăilalţi să nu fie întrebaţi despre chestiune, căci adevărul doar de-o parte este…), fie gândind că alţii ar trebui să se zbată pentru treaba dumnealor (iar jurnalistul să acorde, după caz, consultanţă juridică ori psihologică, să fie topometru ori însoţitor prin instanţe etc.). „Nu scrii ceva?! Măcar să se ştie…” Bunăoară, despre mama urgisită de fiică ar putea ieşi, fără să fie de folos nici mamei, nici fiicei, o poveste eventual cu aspect educativ, dar pe care s-o consume, cu desfătare, cei cărora le place să aibă veşti despre capra vecinului; însă chiar şi un… roman. Şi nu-i exclus ca inşii aceştia, amărâţi fără-ndoială, să se simtă de la un moment actanţi ai unui „subiect de presă” cum nu puţine se derulează prin preajmă, inclusiv pe sticlele teveurilor, în formate (pare-se cu reală audienţă!) de divertisment social din zona reality show. Fiindcă mama cea necăjită, nevrând să părăsească redacţia fără a căpăta ceva, se mai agaţă din uşă de un pai de speranţă: „Dar n-aveţi numărul lui Măruţă? Ori al Simonei… Poate puneţi o vorbă să mă bage-n direct”.