> „Istoria vieţii mele”, de Teodor Vârnav
Editura Polirom ne semnalează apariţia, în colecţia „Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri”, a primei „opere autobiografice din literatura română”, volumul „Istoria vieţii mele de Teodor Vârnav”, text scris în 1845 şi constituind „una dintre puţinele mărturii asupra limbii române din deceniul al cincilea al sec. XIX”, totodată „o istorie foarte spumoasă, scrisă în limba timpului, din care nu lipsesc aventurile picareşti şi oamenii din cele mai diverse medii”.
Teodor Vârnav (n. 1 martie 1801 la Floreşti, în ţinutul Tecuci, fiul boiernaşului Costache Vârnav şi al Mărioarei Kiruş) pare a nu fi avut nicio legătură cu familia purtând acelaşi nume din Litenii de la vărsarea Sucevei în Siret. S-ar părea că, în epocă, acest nume (ca variantă de la Barnaba, „fiul mângâierii”, unul dintre cei 70 de ucenici ai lui Hristos) se întâlnea cu o anume frecvenţă atât la familii moldoveneşti din dreapta Prutului, cât şi din stânga acestuia.
Însă semnalăm aici autorul şi cartea sa deoarece manuscrisul conţinând amintirile lui Teodor Vârnav a fost publicat iniţial sub îngrijirea lui Artur Gorovei, mai întâi în „Gazeta săteanului” (1893), apoi în volum (Ed. Minerva, 1908). Potrivit precizărilor din prefaţa ediţiei I, Artur Gorovei primise manuscrisul de la „Alecsandru Rod-di-deal din Folticeni, român basarabian, şi ginerele autorului” (care, după căsătoria din 1828 cu Zoe Ghiţescu, avu patru fiice şi un fiu – n.n.). Printre altele, în prefaţa sa (retipărită în ediţia 2015), Artur Gorovei scria: „Istoria vieţii lui Teodor Vârnav umple un gol în literatura noastră şi lucrarea aceasta are o valoare nepreţuită. Stilul lui Vârnav este o icoană vie a gândirei şi graiului unui moldovan cuminte de pe vremuri. Când vorbeşte despre lucruri vesele, râzi cu poftă, şi te înduioşezi când istoriseşte suferinţele pe care el însuşi le-a îndurat. Cărticica aceasta este o lucrare de seamă, din toate punctele de vedere, şi autorul ei trebuie să fie pus în rândul fruntaşilor scriitorilor noştri de la începutul veacului al XIX-lea”.
Interesant este şi că, potrivit unui articol semnat în „Dilema veche” (aprilie 2013), Constanţa Vintilă-Ghiţulescu propusese Editurii Humanitas publicarea unei ediţii Teodor Vârnav, cu titlul „Istoria vieţii mele. Autobiografie din 1845”, dar a fost refuzată. O reeditare fusese realizată însă la Chişinău, în 2007: Teodor Vârnav, „Istoria vieţii mele (Autobiografie)”.
Din articolul Constanţei Vintilă-Ghiţulescu reţinem însă că, trimis pe la rude mai bogate, „timp de zece ani copilul Vârnav face turul Moldovei”, astfel ajungând şi la Lămăşeni, în ţinutul Sucevei, unde… „Iarna, toată ziua mă jucam cu săniuţa până când îngheţam cu totul, şi după aceea veneam la lelea Safta (aşa o numeam eu pe ţigancă) de mă încălzeam în aşternutul ei pe cuptor, iar vara umblam prin buruieni şi prin poeţi de strângeam ouă ca să facă lelea Safta scrob pentru mine şi pentru iubitul ei Cocalea”. La Lămăşeni nu trăia însă un Vârnav, cum s-ar putea presupune, ci „moşul mamei” lui Teodor, pe nume Fotache.
Comentarii