Domnule primar, numeroşi părinţi, elevi şi cadre didactice îşi manifestă indignarea faţă de decizia celor care au hotărât amplasarea pubelelor de gunoi din imagine (ne-au fost trimise opt astfel de fotografii – n. red.) în mijlocul a trei instituţii de învăţământ: Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Liceul Tehnologic „Moldova” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava. Este o dovadă totală de lipsă de respect faţă de elevii, dăscălii şi părinţii care trec zilnic spre sălile de curs şi care sunt nevoiţi să respire aerul emanat de pubelele răvăşite de „rromii” care sunt, cu voia dumneavoastră, „cantonaţi” la parterul căminului 2 al fostului Grup Şcolar din Suceava. Mulţi părinţi au refuzat să-şi înscrie copiii la Liceul Tehnologic „Moldova” tocmai pentru că au văzut mizeria lăsată în curte de cei care ocupă locuinţele sociale din imobil. Chiar dacă au fost puse la dispoziţie pubele, acestea ori nu sunt folosite ori sunt folosite în batjocură. Să nu uităm că la etajul I al clădirii este şi sediul secretariatului Universităţii „Danubius” din Galaţi.
În ţările civilizate aceste pubele sunt amplasate în locuri special amenajate, betonate şi îngrădite, ferite de privirile trecătorilor, nicidecum în calea a sute de elevi care trec spre şcoală ţinându-se de nas. În plus, după cum se poate observa din fotografiile anexate, asistaţii social din Căminul nr. 2 au transformat în loc de depozitare a deşeurilor şi curtea interioară a căminului, dar şi spaţiul din spatele acestuia, unde au fost tăiaţi mai mulţi arbori pentru a se face un loc de uscat rufe, dar şi de aruncat gunoaie. Înţelegem că persoanele care locuiesc la parterul Căminului 2 fac parte din „electoratul” primarului Ion Lungu şi tocmai de aceea solicităm ca ori primarul ori „electoratul” său să vină să strângă aceste gunoaie pentru că altfel acestea, după cum se vede, ajung în presă, iar asta nu convine nici imaginii primăriei, nici locatarilor din Căminul 2, dar mai ales nu face bine sănătăţii oamenilor. Oare Garda de Mediu va citi acest scurt material? Suntem curioşi să vedem ce se va întâmpla. Probabil că cei care fac mizerie s-ar fi teleportat şi în curtea Inspectoratului Şcolar, numai că acolo este o barieră care interzice clar, în cea mai dulce limbă română, acest lucru, după cum se vede şi în fotografie.
ROMEO ISTRATI






























Comentarii