Ducesa de Cambridge Kate Middleton a obţinut certificatul pentru nivelul avansat de scufundări, a anunţat palatul Kensington, scrie UPI.com. Potrivit The Telegraph, nivelul de pregătire actual al ducesei de Cambridge îi permite acesteia să facă scufundări până la o adâncime de aproximativ 30 de metri şi să fie astfel alături de soţul său, prinţul William, un împătimit al scufundărilor şi care deţine şi calitatea de preşedinte al „British Sub-Aqua Club” (BSAC). „Ducesei îi place foarte mult să facă scufundări, iar ducele de Cambridge, care este şi preşedintele BSAC, a declarat în trecut că speră ca şi copiii lor să devină interesaţi de acest sport”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Kate Middleton pentru The Telegraph. Kate Middleton şi prinţul William au împreună doi copii, prinţul George (3 ani) şi prinţesa Charlotte, care s-a născut în luna mai.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii