Fiindcă Mama Natură se arată nemiloasă cu noi, iar explicaţii ni se dau oră de oră despre curenţii din Africa de Nord, ne întrebăm: oare să fi pus ochii pe noi acum şi această putere? Că, Slavă Domnului, în secolele trecute ne-au violat (termen la zi) ţara şi Sudul, şi Apusul, şi Răsăritul şi acei în hoarde migratoare, numai africanii şi cei de la poli n-au reuşit să ne facă tot binele din lume.
Dar aerul nostru, acela sub care munceam zile de vară până-n seară, cu ce ni se tot „parfumează” şi de către cine, de-l suportăm atât de greu?
Îi pasă cuiva de la putere că turmele de oi stau însetate pe câmpia arsă şi cu greu li se poate aduce câte puţină apă de către oamenii cu suflet?
Şi dacă vrei să-ţi revezi satul copilăriei, de ce nu mai întâlneşti oamenii stând de vorbă pe la porţi ori fluierând prin curte sau grădini? Cum să nu-ţi simţi inima şi amintirile zdrobite, când afli că doar câte una din 4-5 gospodării mai este ocupată, restul fiind triste şi goale, încuiate; cei în vârstă plâng sub glie nu doar amintirile lor, iar cei tineri au plecat în ţări străine, deşi ştiu din şcoala de „tâmpiţi” „că străinu-i ca şi spinul”.
Sau poate n-au vrut să mai suporte dispreţul neamului pe care l-au îndurat. Bunica spunea că “Nevoia te duce unde nu-ţi e voia “. Şi nevoiaşi sunt marea majoritate a românilor, dar mai ales cei bătrâni şi bolnavi , care-şi dau pensia pe medicamente, spre a-şi prelungi viaţa, aşa săracă şi grea cum o simt.
Ca persoană care am avut “norocul” să trăiesc pe viu, nu pe ecrane, luni din ultimul război, pierzându-mi sub gloanţe şi schije părinţii, să-mi revină prin vise de coşmar urletele cartuşelor, trăsnetele de tunuri şi spaima de avioane şi tancuri, resping şi azi din toată fiinţa violenţa de orice fel. De aceea seceta de acum mi-o aduce în faţă pe cea din 1946. De aceea am trăit cu bucurie când prin muncă patriotică, prin împăduriri toţi eram veseli, eram într-o atmosferă colegială, de prietenie nedeclarată, dar uniţi şi cu mari speranţe de viitor. Natura era un Rai, indiferent la ce muncă ne chema. Şi, culmea, şcoala nu scotea “tâmpiţi”, ci oameni cu bun-simţ şi cu respect pentru muncă.
Dar după ce am tot dansat „cazaciocul” şi am tot auzit, la maturitate, despre „neamestecul în treburile interne” şi despre „avantajul reciproc”, noi, generaţia fără sărbători, în afară de cele două: 1 Mai şi 23 august, am început să facem cunoştinţă şi cu un “Război rece” şi cu un permanent război politic chiar între noi, românii.
Au început să dispară nu numai puieţii sădiţi de către noi, dar chiar să rămână munţii goi, ca nişte bătrâni prea obosiţi, cărora le-au căzut până şi sprâncenele.
Oare chiar acest război politic văzut şi prin mass-media şi-n jurul nostru ne tulbură şi sufletele şi mintea, încât nu mai simţim nici mirosul florilor, nici frumuseţea anotimpurilor?
Au murit şi irigaţiile şi barajele? Nu mai există campanii de seceriş, de primăvară şi de toamnă, ci doar campanii electorale?
Recolta acestor campanii mereu prezente, au ca roade intrigi, dezbinare, minciună şi duşmănii, chiar între prietenii de o viaţă, între vecini, colegi şi rude. Mai tare ne chinuie întrebarea: Oare Mama Natură, Pădurea care ne-a tot dat adăpost de veacuri, ne-a dat şi cel mai curat aer, şi cele mai frumoase cântece, de ce ne este ucisă şi cărată zi de zi în ţări care îşi apără pădurea? De ce mai pune probleme Codul Silvic? Oare putem noi uita că bunicii şi străbunicii, părinţii, fraţii şi surorile noastre ţin în braţele şi pe oasele lor glia noastră românească cu pădurile şi apele, cu visele şi speranţele lăsate nouă? Cu sfatul lor să fim oameni şi să credem în Puterea Cerească, apărându-ne “sărăcia şi nevoile şi neamul?”.
Oare dorurile noastre şi rănile sufleteşti n-ar fi mai uşoare dacă am fi mai uniţi şi mai vocali în a avea în fruntea ţarii un român aşa cum şi-au dorit mereu înaintaşii?
Să trăiască majoritatea românilor în sărăcie şi dezamăgiri şi nici Guvernul, nici preşedinţia să nu grăbească recuperarea jafurilor adunate în vile cu piscine, în aparate de zbor, în conturi din bănci şi în fel de fel de colecţii şi concedii în ţării exotice?
Poate fi România o ţară a nimănui în această globalizare ca membră UE şi a NATO? E drept că UE ne-a ajutat în 2012, trecând cu vederea peste cele 7.400.000 voturi, iar NATO ne înzestrează la Deveselu, la Kogălniceanu. La CEDO se adresează românii şi speranţa nu moare, că aşa ne-au sfătuit înaintaşii. Că şi Iisus a suportat trădarea şi crucificarea, până să ajungă la Ceruri.
(VIORICA LAVRIC, Gura Humorului)
Comentarii