Nu doar autoturismele sunt controlate

Aproape 100 de vehicule mari, luate la puricat de poliţişti pe drumurile sucevene

În ultima perioadă, poliţiştii suceveni au intensificat acţiunile de verificare a legalităţii transportului rutier de mărfuri şi persoane, având în vedere că nerespectarea legislaţiei în acest domeniu poate avea consecinţe din cele mai grave. Şi finele săptămânii trecute a scos din nou în stradă echipajele oamenilor legii, care au supus controalelor aproape 100 de vehicule mari destinate unor transporturi mai sus amintite. Este vorba despre poliţişti din cadrul Serviciilor Rutier şi Ordine Publică ai IPJ Suceava, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Comisariatului Teritorial de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava, care „au desfăşurat o acţiune de control în trafic, privind legalitatea transporturilor rutiere de persoane, de mărfuri şi în special de material lemnos”, potrivit informaţiilor obţinute de la Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Neregulile nu au întârziat să apară, astfel că în cadrul acţiunii au fost aplicate 57 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 23.000 de lei. Trei permise de conducere au fost reţinute alături de un certificat de înmatriculare, iar oamenii legii s-au întors la sediu şi cu material lemnos confiscat în valoare de peste 27.000 de lei. În total, în cadrul acţiunii au fost controlate 98 de autovehicule de transport, dintre care 67 transport de marfă şi 31 de persoane.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI