Daniil Scavinschi, un personaj romantic

Până a fi reţinut, în „Istoria…” sa, şi de G. Călinescu, despre spiţerul poet (romantic) şi traducător (din germană şi franceză) scriseseră, printre alţii, Costache Negruzzi („Daniel Scavinschi era de neam român din Bucovina. Rămâind orfan în tânără vrâstă, se duse la Liov în Galiţia, la o rudă a sa ce era spiţer, pe lângă care, slujind calfă, învăţă puţină botanică. Ca să se supuie modei polone, mai adăogi un schi la porecla sa şi din Scavin se făcu Scavinschi. Învăţă limba nemţească şi o cunoştea bine, dar nu iubea pre nemţi; pentru aceea, când muza română începu a-l supăra, preferă a traduce din franţeză, deşi o ştia mai puţin decât pe cea germană…), Mihai Eminescu („Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:/ Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere,/ Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic”) şi Titu Maiorescu.

Născut în 1795 şi ajuns aşadar la Liov, unde s-a deprins a tălmăci şi a versifica, scundul Daniil avea să fie remarcat de Leon Asachi, care îl cheamă la Iaşi, unde subzistă dând lecţii de germană şi continuă să scrie, nepărăsindu-şi de tot nici deprinderile din farmacie. Mai mult, urmează şi cursurile şcolii de ingineri hotarnici a lui Gh. Asachi.

În ce priveşte versurile, se ştie despre câteva texte ocazionale, cu dedicaţii, în timpul scurtei vieţi nepublicând decât o odă, „Oda din partea opştiei întru slava nunţii luminăţii sale prinţesii Elenco Sturza” (1825); în manuscris îi rămaseră însă mai multe imnuri şi sonete ce s-au pierdut. La aproape trei decenii după moarte, Aron Pumnul l-a cuprins, cu „Călătoria dumnealui hatmanului Costandin Paladi la feredeile Borsăcului”, în „Lepturariu rumânesc cules den scriptori rumâni” (III, Viena, 1865). În ce priveşte traducerile, i s-a tipărit (Iaşi, 1840), „Democrit” de J. Fr. Regnard, ediţie îngrijită de Costache Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu. De reţinut ar mai fi că este unul dintre primii scriitori de limbă română care cunoaşte romantismul, raportându-se (şi) ad litteram la acesta („romanticeasca priveală”), deşi nu este neapărat, ca autor, un romantic. Mai curând viaţa-i este de personaj romantic…

„…Napoleon muri zicând: «Franţie – oaste». Scavinschi zicând: «lipsă – musteţi». Hoffmann moare de jale că i-a pierit motanul. Scavinschi pentru că i-au căzut musteţile. Fireşte, judecând, deosebirea nu e atât de mare…” spunea C. Negruzzi în „Scrisoarea IV (Un poet necunoscut)”, din „Negru pe alb”, evocând, la un an, sfârşitul acestui ipotetic ipohondru (dar poate realmente malad aflat sub automedicaţie), după (încă) o doză de mercur, la 8 noiembrie 1837, în Iaşi. De altfel, dincolo de rândurile caricaturale ale lui Negruzzi, Scavinschi însuşi îşi anticipa un asemenea sfârşit, precum „Gilbert, într-un spital”. „O! Ce năcaz mă urmasă dintr-a unui somn pricină/ De înnoptam pe-acel munte, mă face vreun urs o cină!/ Îngrozit preste măsură de o aşa întâmplare/ Blastăm somnul, apuc drumul şi plec tot în fuga mare/ Străbat mii de locuri grele, de cotituri fioroasă/ De vizuni adâncate, mistuiri primejdioasă,/ Şi-mi păre că mă alungă urşâi cu cârdul de goană./ Dar noroc că-n vro trii ceasuri au agiuns de caravană,/ Agiungându-mi deci trăsura care îmi fu însămnată./ Giur că din ea pân’ la Borsăc n-oi scoborî niciodată!”. Am citat un scurt fragment din „Călătoria…”, cu aspect de epopee eroică în cheie parodică. Daniile îl va fi cunoscut, poate, la Liov, pe Ioan Budai-Deleanu?!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: