Doi tineri prinşi de poliţişti conducând, fără permis, „motoare” neînmatriculate şi cu numere false

Poliţiştii din Milişăuţi au oprit pentru control, marţi seară, în jurul orei 21, un scuter condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate. Acesta a atras atenţia pentru că nu purta cască.

Cum a fost oprit, tânărul nu a încercat să se eschiveze în vreun fel şi până să verifice poliţiştii în baza de date el a declarat cuminte că circula fără permis cu un scuter neînmatriculat şi e gată să suporte consecinţele.

Chiar şi cu această atitudine, oamenii legii nu l-au felicitat, ci i-au întocmit dosar penal pentru „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”

La Dumbrăveni, aceeaşi poveste, dar cu mai mult suspans

Poliţiştii din Dumbrăveni au avut parte, în aceeaşi noapte, de mai mult suspans decât colegii de la Milişăuţi. Era trecut de miezul nopţii când au văzut în trafic o motocicletă condusă de un localnic de 20 de ani. Au stabilit imediat că tânărul nu are permis de conducere, ba mai mult, motocicleta cu care acesta zburda în noapte este neînmatriculată, iar numerele aplicate pe ea erau false.

Cu aceste informaţii, poliţiştii s-au luat după motociclist, l-au oprit şi au confirmat ceea ce deja bănuiau, că acesta, de la un cap la altul, circula complet ilegal.

Tânărul de 20 de ani este acum cercetat penal pentru trei infracţiuni, conducere fără permis, punere în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat şi a unui vehicul cu numere false.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI