Colegiul Economic din Suceava, Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei şi CN „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, au câştigat titlul de Şcoală europeană şi au fost premiate, ieri, la Palatul Parlamentului de ministrul Educaţiei Sorin Câmpeanu. Şcolile sucevene au fost reprezentate, la festivitatea de premiere, de câte 3 persoane – directorul sau directorul adjunct, coordonatorul de proiect şi un elev, iar alături de ei s-au aflat şeful IŞJ Suceava Gheorghe Lazăr şi inspectorul şcolar pentru proiecte educaţionale, Lidia Acostoaie. Aceasta din urmă ne-a precizat că evenimentul de ieri a fost foarte emoţionat, întrucât s-a bucurat de o participare deosebită – ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, reprezentanta Comisiei Europene în România, Angela Filote şi mulţi alţii.
Fiecare şcoală câştigătoare a primit certificatul „Şcoală Europeană – 2015” şi un premiu în valoare de 5.000 lei, care va fi utilizat exclusiv pentru dotări, decizia privind bunurile ce urmează a fi achiziţionate aparţinând conducerii fiecăreia. Certificatul are o valabilitate de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a-l obţine, iar în acest sens trebuie să dezvolte noi proiecte de parteneriat cu şcoli din Uniunea Europeană.
Anul acestea, la a XII-a ediţie a Competiţiei Naţionale „Şcoala Europeană” 60 de şcoli din toată ţara au fost desemnate câştigătoare din cele 115 unităţi de învăţământ preuniversitar din 35 de judeţe şi din municipiul Bucureşti care s-au înscris. Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava a obţinut 185 de puncte, clasându-se pe locul II după prima clasată – Şcoala Gimnazială „George Tutoveanu” din Bârlad (187 de puncte), alături de alte 3 şcoli din ţară care au primit acelaşi punctaj.
Competiţia Naţională „Şcoala Europeană” a fost lansată în 2004 şi se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în activităţi, programe sau proiecte europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Ea constă în „evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii”.

























Ce merit are Lidia Acostoaie ?Uneori nici directorii nu au niciun merit ,doar ca sunt plimbati prin diferite tari prin proiecte ,in locul elevilor sau a altor cadre didactice ,pe gratis si chiul de la orele de la catedra.