Profesorul de gramatică

scan-popescu0001Prin grija doamnei dumisale, distinsa învăţătoare Popescu, în redacţie a ajuns numărul 2 (an IV, iunie 2015) al revistei „Târgoviştea literară”, trimis doamnei Popescu de unul dintre realizatorii acesteia, Eus Platcu, director interimar al publicaţiei. Eus Platcu a fost elev al profesorului Constantin Popescu, pe când magistrul preda la şcoala pedagogică de la Siret. Era repartizat acolo în 1951, ca proaspăt absolvent de filologie studiată la universitatea ieşeană.

Cu siguranţă, deschiderea acestui număr cu articolul „Profesorul”, consacrat lui Constantin Popescu, este prilejuită de zodia (berbecului) în care profesorul se năştea – 1 aprilie 1928. Articolul evocă anii de proletcultism în forţă în care studiază semnatarul articolului, cu dascăli devotaţi partidului, care îi înlocuiseră pe cei vechi, demişi, pensionaţi, trimişi în puşcării. Venirea tânărului dascăl de română a desţelenit puţin atmosfera ternă din şcoală şi din adormita fostă reşedinţă voievodală. Elevii aflau şi „altceva” despre Eminescu, cei câţiva talentaţi se adunau într-un nou constituit cenaclu, numit puţin subversiv pentru vremuri „Luceafărul”. „La întâlnirea cu ochii PROFESORULUI citeam în ei bucuria de a descoperi avide minţi tinere în fastul moment al primilor paşi fascinaţi de înţelesurile captivante ale cuvintelor. Ideea unui cenaclu plutea în aer: la 15 ianuarie 1952 a avut loc şedinţa de constituire a cenaclului «Luceafărul», având şapte membri – două fete şi cinci băieţi; la sfârşitul anului a apărut primul din cele 3 numere-manuscris ale omonimei reviste”. Concluzia autorului editorialului este: „Constantin Th. Popescu a profesat într-un timp tern pe un spaţiu arid: nu a cunoscut bucuria de a descoperi înzestrări scriitoriceşti, dar a format generaţii de iubitori pasionaţi ai literaturii”.

Este concluzia impusă de o epocă familiară autorului târgoviştean (astăzi) al măgulitoarelor cuvinte despre profesor. Mai târziu, ajuns universitar la institutul sucevean de învăţământ superior, Constantin Popescu nu s-a mai revendicat tagmei literaţilor, în înţelesul pe care îl impusese la facultatea de umanioare colegul său Mihail Iordache. Cel din urmă, şi el întemeietor de cenaclu şi cu numeroşi discipoli dintre care s-au ridicat scriitori, avea să devină figura emblematică a facultăţii. La fel de important, din perspectiva formării unui bun profesor de română, a fost cel ce ne strunea fantezia creatoare literară – i-am fost eu însumi student –, ancorându-ne temeinic în „matematica” gramaticii, învăţându-ne să împiedicăm calul atunci când ne-am fi dorit să-l mânăm în galop: gramatica se învaţă cu paşi mărunţi.

Era sever. Între colegii dumisale de catedră se vorbea că era de fapt un om vesel, că-i plăceau petrecerile şi vinul şi că era maestru la pregătirea mielului învelit în lut şi copt în jar. Noi însă ne duceam cu inima strânsă la examenele de gramatică, unde se pica uşor, iar notele nu au fost niciodată mari. Dar dacă în capetele noastre a rămas şi ceva gramatică, recunoaştem cu onestitate că dumnealui i se datorează.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: