La Corocăieşti

Anexe, din două gospodării, cuprinse de foc

incendiu-corocaiestiPompierii militari ai Detaşamentul Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fântânele, au venit luni în ajutorul a doi gospodari din localitatea Corocăieşti, comuna Vereşti.

Un incendiu izbucnit din cauza supraîncălzirii unui cablu electric defect, la o clădire din curtea lui Mircea S., ameninţa să se întindă la o mulţime de alte construcţii amplasate în vecinătate, foarte aproape una de cealaltă.

Iniţial, pompierii sosiţi la faţa locului, cu trei autospeciale de stingere, fuseseră anunţaţi că arde la o anexă, dar, la faţa locului, au găsit mai multe construcţii cuprinse de flăcări, din două gospodării vecine, cu pericol de propagare la trei case de locuit. Incendiul se propagase deja cu repeziciune, alimentat de lemnul din care erau construite anexele. Militarii au reuşit însă, în câteva ore, să-l localizeze şi să-l stingă, înainte să distrugă casele oamenilor.

Dar incendiul şi-a luat preţul.

„Primului proprietar, Mircea S., i-au ars şura, adăpostul de animale şi bucătăria de vară, construcţie corp comun, pe o suprafaţă de 80 mp. Au mai ars 4 tone de furaje, 7 mc lemn de foc, bunuri de uz casnic şi altele. În incendiu au pierit un viţel şi 12 păsări de curte. La al doilea proprietar, Eugenia D., au ars şura şi adăpostul de animale, corp comun, pe 60 mp, şi s-au degradat elemente de tâmplărie şi alte bunuri”, a comunicat plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI