„Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, pe când eram cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în prooroci, în legea lui Moise şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scriptura. Şi iarăşi le-a zis: Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, iar în numele Lui să se propovăduiască pocăinţa – iertarea păcatelor – la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Iar voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, însă voi să şedeţi în Ierusalim până când vă voi îmbrăca cu putere de sus.
Apoi i-a dus afară până în Betania şi ridicându-şi mâinile Sale, i-a binecuvântat şi pe când îi binecuvânta S-a despărţit de dânşii şi S-a înălţat la cer. Iar ei închinându-I-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
Şi erau în toată vremea în Biserică lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu în veci. Amin!”.
Din rânduiala celor 12 mari praznice împărăteşti închinate lui Hristos, Mântuitorul lumii, precum declară El că Tatăl pentru aceasta L-a trimis în lume ca lumea să aibă viaţă veşnică, este şi marea sărbătoare a Înălţării Domnului, ce este scrisă şi rostită în Crezul vieţii noastre. Şi astăzi trebuie, în mod obligat, să fim de faţă cu Hristos, cu Maica Domnului, Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii în Sfânta Biserică şi să mărturisim în aceeaşi unitate de credinţă cu toţi dreptmăritorii creştini de pretutindeni şi îngerii luminii, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, prezenţi cu noi să poarte spre cer această trăire care a descoperit lumii şi momentul venirii celei de-a doua, despre care nimeni nu ştie „nici îngerii din ceruri, ci numai Tatăl, atunci când El va voi pe norii slavei şi nu pe pământ” despre care Sfinţii Părinţi mărturisesc că va veni în zi de Duminică, în prima zi a săptămânii.
Biserica din parohia Dărmăneşti I cu hramul „Înălţarea Domnului” a fost construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea de creştinii satului. A fost aşezată în mijlocul aşezării, pe un loc înalt, după rânduiala tradiţiei. Localitatea a fost atestată documentar din secolul al XV-lea, printr-un document în care domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, întărea boierului Vlad Adis stăpânirea câtorva sate, între care şi satul Pătrăuţi cu trei cătune, unul dintre ele fiind grecii de la Călineşti, din comuna Dărmăneşti, aşezaţi aici de pe vremea când se făcea comerţ, trecând spre Galiţia, Pocuţia şi Polonia.
Domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfânt (1457-1504) dă Tatei şi Vascăi, nepoata lui Stoian, fiul lui Dărman, dreptul de stăpânire a trei sate, între care un sat pe Suceava, anume Dărmăneştiul de astăzi, al cărui nume este purtat de cartierele I şi II din municipiul Piatra Neamţ, sistematizat şi construit de inginerul arhitect Cuşmir, cât şi cartierul Mărăţei.
Prima biserică a fost construită, ca şi cea existentă, din lemn, la locul numit Sălişte (de la sălaş) ce era compus din case omeneşti cu un număr redus de locuitori, aproximativ 49.
De aici începe istoria localităţii Dărmăneşti de Suceava. Biserica s-a scufundat din cauza terenului cu nisipuri mişcătoare. A doua biserică a fost aşezată la marginea şoselei care leagă Suceava de vama Siret. A treia biserică a fost construită în secolul al XVIII-lea la locul unde se află astăzi, în mijlocul satului, peste apa Hatnei (nume dat de unguri, pe vremea imperiului austro-ungar, care înseamnă Satul dintre Dâmburi). Au ridicat-o gospodarii satului împreună cu boierul locului.
Aşezarea Dărmăneştiului este deosebit de pitorească, cu gospodari şi buni creştini ai lui Hristos, unde trăiesc la un loc românii şi câteva familii de ucraineni, atestate în documentele locului, care se găsesc la Arhivele Statului de pe lângă Muzeul de Istorie din Suceava, care s-au cunoscut, s-au iubit şi căsătorit şi au ridicat, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, urmaşi.
Da, din Dărmăneşti s-au ridicat oameni de valoare, atât din vremea Imperiului, cât şi după unirea Bucovinei cu Ţara mamă, România. Aici se află din 1821 prima şcoală gimnazială cu regim special pentru copiii de oameni necăjiţi care doreau să-şi vadă odraslele cu carte – şcoală, cantină şi toate cele necesare unei vieţi româneşti, căci şcoala, prin înţelepţii ei, învaţă arta ştiinţei vieţii pe pământ. Iar Biserica pe cea a mântuirii sufletului omului, care este foarte importantă pentru noi toţi.
Pentru început biserica a avut hramul „Naşterea Domnului”, acesta fiind schimbat în anul 1875 cu cel de astăzi; cu un înţeles semnificativ, „Înălţarea Domnului”, când preotul paroh, Eugen Bodnărescu, devine exarh la Mitropolia Bucovinei cu sediul la Cernăuţi şi al cărui mormânt se află în curtea bisericii parohiale.
În anul 1876 s-a schimbat tâmpla bisericii şi între anii 1887 şi 1894 s-au făcut o serie de reparaţii. În anul 1928 s-a înlocuit învelitoarea acoperişului care era din şindrilă cu învelitoare de tablă zincată.
Biserica are trei turle, este în plan dreptunghiular, în formă de navă, după modelul corabiei lui Noe.
Hramul „Înălţării Domnului” la cer şi şederii de-a dreapta Tatălui pentru a noastră mântuire este momentul înălţării noastre sufleteşti, iar nouă ne este adus în faţă în această icoană a bucuriei şi binecuvântării date de Hristos ucenicilor săi întorşi la Biserică, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor împreună cu noi, mărturisitorii.
Noi, creştinii lui Hristos şi moştenitori ai împărăţiei lui Dumnezeu, ne naştem în Biserică prin Taina Sfântului Botez, trăim împreună cu Hristos în Biserică prin învăţătura Sfintei Evanghelii chiar şi deopotrivă la momentul trecerii la cele veşnice spre Hristos, pentru a corespunde cu ceea ce a zis Mântuitorul: „Mă duc la Tatăl, Să-l rog pentru voi, să vă trimită pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede”. Totul în Biserică şi prin Biserică, acesta fiind Crezul vieţii noastre.
Pr. VLAD VASILE DOGARU,
paroh, Dărmăneşti
Comentarii