Ceilalţi competitori politici şi analiştii sunt foarte atenţi, ba chiar suspect de atenţi, la toate mişcările din noul PNL, devenit după alegerile prezidenţiale din 2014 cel mai mare partid, adică ceva ce nu mai fusese niciodată. În aceste condiţii, ţinând cont de specificul activităţii politice româneşti şi, mai ales, de sindromul „capra vecinului”, formaţiunea liberalilor se va confrunta cu atacuri bine ţintite din exterior, poate la fel de periculoase ca acelea din interior.
Cu atât mai mult cu cât, până acum, cele mai grele lovituri le-a primit de la foşti lideri: în 1990 Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu sparg unitatea liberalilor creând PNL-AT, în 1992 Niculae Cerveni îşi face propriul PNL(-CD) ca şi Radu Câmpeanu, apoi în 2006 Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica rup şi ei o halcă din PNL, alăturând-o lui Traian Băsescu şi PD, iar ultima sciziune a avut loc anul trecut când Călin Popescu-Tăriceanu a recidivat, rupând şi el din PNL grupul PLR şi alipindu-l lui Victor Ponta şi PSD.
Un partid viu, veţi spune, în care mai întâi capii şi apoi membrii îşi manifestă o foarte mare libertate faţă colegi, de leadership şi faţă de ideologie sau programe, starea disciplinară contând mai puţin. Întrucât e de preferat ca un nemulţumit să plece decât să rămână membru doar cu numele, dar să se înhame la căruţa altora.
Mai trebuie spus că PNL n-a fost niciodată un partid mare, ba chiar unii dintre liderii săi l-ar fi dorit mic pentru totdeauna, unul de tip balama. Ca să poată fi închinat, oportunist, tuturor punctelor cardinale. Din fericire, odată cu venirea lui Crin Antonescu, acest punct de vedere a apus, iar partidul a început să crească: de la 2,7% în 1990, 6,2% în 1996, 10% în 2000, 18% în 2004, 24% la europenele din 2014, ca în acelaşi an să dea pentru prima dată preşedintele.
Dacă am adăuga faptul că liberalismul a însemnat întotdeauna mai mult decât PNL, în sensul că mai existau şi alte formaţiuni care îşi revendicau doctrina liberală, avem imaginea unei mişcări politice destul de ample, apropiindu-se azi de o majoritate critică.
În aceste condiţii, gestionarea creşterii trebuie să fi ridicat numeroase obstacole în calea preşedintelui PNL: mereu au existat grupuri de presiune pentru impunerea unor personalităţi la vârf la a căror mazilire s-au produs sciziuni (Radu Câmpeanu, Nicolae Cerveni, Valeriu Stoica, Theodor Stolojan şi, în sfârşit, Tăriceanu… s-au rupt de partid, întemeindu-şi alte formaţiuni. Tot liberale. A spart tradiţia ultimul preşedinte, Crin Antonescu) şi apoi roiri spre noi formule de partid.
Cea mai importantă mişcare a PNL a fost însă alcătuirea unui singur partid liberal împreună cu PDL, celălalt partid liberal, căzut în dizgraţia electoratului după o guvernare grea şi haotică pe vreme de criză. A fost o idee revoluţionară, o adevărată lovitură dată conservatorismului unei bătrâne aripi liberale, dar care a pus partidul în faţa unor opţiuni naţionale responsabile, cum nu mai fusese niciodată până acum.
După fuziunea celor două formaţiuni liberale, situaţia leadershipului a devenit şi mai complicată în condiţiile în care orgoliile unor şefi şi şefuleţi, mai cu seamă locali, se acomodează foarte greu cu noua realitate: le convine un partid mare tuturora, dar încă nu şi-au putut delimita cum au vrut teritoriile şi competenţele, bătălia pentru influenţă asupra deciziei politice căpătând uneori forme dure. Iar disputele vor continua.
Este adevărat că nimeni până acum nu-i contestă pe cei doi lideri Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, dar se contestă în preajma stabilirii listelor electorale forţa/importanţa celor două componente şi, cu siguranţă, numărul candidaţilor de o parte şi de alta. De-abia unificarea conducerii va atenua din asperităţi şi poate atunci se va putea spune că grupurile s-au sudat, iar partidul îşi va putea comanda haine noi care să nu mai crape pe la cusături la fiecare mişcare.
Până atunci vor mai apărea stenograme, certuri şi cât mai multe procese de intenţie, căci suspiciunile par să fie fără sfârşit. Dar tentaţia e mare: în 2016 pot realiza eventul: majoritate guvernamentală plus preşedinţie.
Comentarii