Elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Şcoala Gimnazială Nr. 6 Suceava, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni, Liceul Tehnologic Dolhasca, Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni şi Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni au participat sâmbătă la faza judeţeană a concursului de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”.
Concursul, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, are deja o istorie şi dă naştere la orgolii elevilor de gimnaziu şi de liceu, care au de trecut prin mai multe provocări teoretice şi practice.
La cele teoretice, concurenţii şi-au arătat cunoştinţele referitoare la situaţiile de urgenţă, iar la cele practice au demonstrat că nu duc deloc lipsă de îndemânare, curaj şi spirit de echipă, demonstrându-şi abilităţile în „Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 de metri” şi „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”.
După o zi de concurs au rămas pentru unii bucuria că au fost buni, pentru alţii frustrarea că ar fi putut face mai multe, dar pentru toţi convingerea că aceste concursuri te pot transforma, când viaţa o poate cere, în salvator capabil să te ajuţi pe tine însuţi şi să-ţi ajuţi semenii.
„Acest concurs are un caracter educativ în domeniul situaţiilor de urgenţă şi se organizează în scopul dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum şi în scopul promovării în rândul elevilor a atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare” a comunicat plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Faza judeţeană a concursului „Cu viaţa mea apăr viaţa” a fost adjudecată anul acesta de Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava, urmată de Şcoala Gimnazială Nr. 6 Suceava şi Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, la secţiunea „gimnaziu”.
La categoria liceenilor, locul I a fost ocupat de Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, pe locul II s-a clasat echipajul Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, iar pe locul III Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni.
Liderii absoluţi vor reprezenta Suceava la faza interjudeţeană a concursului.
























Comentarii