Festivalul Judeţean „Artis”

Următoarele zile petrecute la Iulius Mall Suceava aduc surprize pentru prichindei. Cei mici vor putea participa la un atelier de creaţie inedit, se vor distra alături de prieteni şi vor urca pe scenă pentru a­şi demonstra talentul la dans şi muzică.

Potrivit departamentului PR din cadrul Iulius Mall Suceava, copiii cu îndemânare care vor să se distreze realizând lucruri minunate sunt invitaţi de Iulius Mall Suceava la un atelier de creaţie.

„Întâlnirea creativă se desfăşoară sâmbătă, de la ora 12, în zona KidsLand. Cei mici vor învăţa de la specialişti cum să creeze brăţări din şnur, aţă şi mărgele. Materialele sunt puse la dispoziţie de Iulius Mall, iar prichindeii vor putea purta accesoriile făcute cu mânuţele lor sau le vor putea dărui persoanelor dragi. Participarea la atelierul de creaţie este gratuită, iar înscrierile se fac la Centru Info sau la telefon 0230/208.700” au anunţat organizatorii.

Tot sâmbătă, de la ora 16, în zona KidsLand, copiii sunt invitaţii speciali ai petrecerii găzduite de clovnul Bobo. „Simpaticul personaj a pregătit jocuri, concursuri şi farse noi pentru năzdrăvani, care vor beneficia de multă voie bună” au mai transmis reprezentanţii Iulius Mall.

Evenimentele dedicate copiilor vor continua duminică, de la ora 10, la etajul mall­ului, unde se va organiza Festivalul Judeţean „Artis”, la care participă mici artişti cu talente mari. „Proiectul îşi propune să încurajeze şi să promoveze latura artistică a şcolarilor, care vor oferi publicului momente de interpretare muzicală şi dans tradiţional şi modern. Festivalul Judeţean «Artis» este organizat de Şcoala Gimnazială Bosanci, Şcoala Gimnazială «Grigore Ghica Voievod» Suceava, Şcoala Gimnazială «Acad. H. Mihăescu» Udeşti, Şcoala Gimnazială «Dimitrie Păcurariu» Şcheia şi Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava” mai arată sursa citată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: