La CN „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului

Douăzeci de elevi s-au îmbolnăvit de oreion

Focarul de oreion de la Mironu numără acum 73 de cazuri, alte 20 de cazuri noi fiind luate în evidenţă, de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, în rândul unor elevi de clasa a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Naţional „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului. Aceşti elevi nu fuseseră vaccinaţi împotriva oreionului întrucât campania de imunizare gratuită împotriva acestei boli a început abia din 2005, a precizat ieri directoarea adjunctă de la DSP, dr. Cătălina Zorescu. Ea a declarat ieri că numărul cazurilor de oreion este în „scădere evidentă”, situaţia în cele două focare fiind „sub control”.

La Mironu, 15 cazuri s-au complicat cu meningită şi au fost internate în spital, iar în focarul de la colegiul menţionat în patru cazuri au survenit complicaţii şi au fost internate.

Reamintim că, la Mironu, focarul de oreion evoluează din luna ianuarie, când s-au semnalat primele 4 cazuri, majoritatea cazurilor fiind copii de 10-14 ani.

DSP supraveghează şi evoluţia cazurilor noi de scarlatină, până acum, în acest an fiind semnalate 50 de cazuri, număr destul de mare având în vedere că anul trecut au fost în total 81 de cazuri de scarlatină. „Nu au fost grupări semnificative, cazurile au fost dispersate pe toată raza judeţului”, a explicat dr. Zorescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: