Municipiul Suceava, exemplu în transportul cu vehicule electrice

> „La nivelul Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord-Est, Suceava este cu un pas înainte, un exemplu în ceea ce priveşte transportul electric” a declarat şeful administraţiei municipale sucevene, Ion Lungu

Primăria municipiului Suceava a primit acordul de implementare a Proiectului „Electro-mobilitate – vehicule electrice pentru o municipalitate verde”. Proiectul cu finanţare elveţiană prevede achiziţionarea a 11 autovehicule electrice, la care se adaugă două furgonete electrice, o automăturătoare electrică, o autocisternă electrică şi zece biciclete electrice. De asemenea, este prevăzută crearea a 56 de locuri de parcare destinate vehiculelor electrice, precum şi înfiinţarea a 28 de puncte de încărcare a acumulatorilor. Valoarea proiectului este de 3,11 milioane de franci elveţieni, 85% reprezentând finanţare nerambursabilă, iar 15% contribuţie financiară de la bugetul local sucevean. În proiect este prinsă inclusiv o sumă de 200.000 de franci elveţieni, pentru întocmirea documentaţiei de achiziţionare a celor 40 de vehicule electrice.

„Lucrurile încep să se lege. La nivelul Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord-Est, Suceava este cu un pas înainte în ceea ce priveşte transportul electric. Chiar şi în cazul memorandumului pe care l-am semnat la Lisabona, în 2011, am fost singurul reprezentant al României pe acest proiect de electromobilitate şi oraşe pe energie verde” a declarat şeful administraţiei municipale sucevene.

În acelaşi cadru, al Programului de cooperare elveţiano-român „Swiss – Romanian cooperation programe”, municipiul Suceava a semnat, cu Ministerul Finanţelor Publice, şi acordul de implementare a proiectului „Management modern şi eficient al iluminatului public”. Bugetul total al proiectului este de 27 de milioane de lei, contribuţia proprie a municipiului Suceava fiind de 4,96 milioane de lei. Modernizarea presupune înlocuirea a 3.816 corpuri de iluminat, îmbătrânite, deteriorate şi cu randament scăzut de funcţionare şi amenajarea unui sistem de telegestiune, graţie căruia fiecare dintre corpurile de iluminat, dotat cu un sistem de control de la distanţă, va transmite date către dispeceratul de la sediul Primăriei.

Un al treilea proiect intitulat „Piaţa regională sustenabilă – Bazar Suceava”, pentru care încă nu a fost obţinut acordul de finanţare, are valoarea de 16,3 milioane de euro, municipiului Suceava revenindu-i o cofinanţare de 2,37 milioane de lei. Obiectivul proiectului este cel privind reabilitarea şi asigurarea confortului termic şi vizual în Complexul comercial „Bazar”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI