Eveniment cultural românesc la Cernăuţi

SANY0060După mulţi ani de trudă, cu cheltuieli şi multă fermitate, s-a ajuns ca o stare normală să devină eveniment cultural în fosta capitală a Bucovinei şi fosta „capitală de taină” a Europei. În ziua de 10 mai 2015 la Cernăuţi (azi Ucraina) au avut loc manifestări culturale româneşti, deosebit de importante şi diverse, prilejuite de inaugurarea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. O delegaţie a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, formată din 69 de persoane, în frunte cu doamna preşedintă a Societăţii, prof. Carmen Andronachi, a participat la această manifestare culturală. Programul manifestării s-a impus prin participarea formaţiunilor artistice din comunele româneşti din regiunea Cernăuţi-Voloca, Storojineţ, Hliboca, Herţa, Pătrăuţi, Noua Suliţă, Crasna ş.a., prin mesajele prezentate public de reprezentanţi ai Guvernului României şi ai Ucrainei, de delegaţi din Bucureşti, Iaşi, Chişinău, Neamţ, Suceava, Rădăuţi şi oameni de ştiinţă şi cultură, între care acad. Mihai Cimpoi, acad. Anatolie Alexandru Hurmuzachi, prof. univ. Ilie Popescu (Cernăuţi), Nicolae Chiţan (Iaşi), scriitoarea Lucia Olaru Nenati (Botoşani), scriitorul Mihai Prepeliţă ş.a. A făcut parte din program şi slujba de sfinţire a localului Centrului Cultural, slujbă împlinită cu har, evlavie şi specific ortodox de un sobor de preoţi. Activităţile au fost moderate cu autoritate şi frumoasă exprimare românească de acad. Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural Român, care a evidenţiat truda şi capacitatea de a înălţa un astfel de centru de către neobositul om de cultură care este avocatul Eugen Patraş, alături de colaboratorii săi. Membrii delegaţiei noastre au donat cărţi pentru biblioteca Centrului Cultural Român, au acordat interviuri şi au transmis mesaje în scris conducerii Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuţi. Sperăm ca manifestările culturale din ziua de 10 mai să rămână de referinţă şi un autentic stimulent pentru anii care vin.

SANY0072Este un început promiţător şi credem că va trebui ca în viitor manifestările culturale româneşti să facă parte din viaţa culturală a fostei capitale a Bucovinei, oraşul Cernăuţi.

Fără a fi o favoare, exagerare sau supraevaluare a realităţilor politice şi culturale de astăzi, credem că Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina trebuie să solicite cu argumente şi propuneri de activităţi specifice înfiinţarea Institutului Cultural Român pentru Ucraina la Cernăuţi. În acest sens, ne vom adresa Guvernului României, Ministerului Culturii pentru promovarea demersurilor necesare pentru ca în într-un an, doi să fie inaugurat şi Institutul Cultural Român „Ion Nistor” din Ucraina. Important este acum ce se va face în perioada următoare în cadrul Centrului Cultural Român, dar şi în spaţiul larg al vieţii culturale, în apărarea valorilor identitare, pentru menţinerea românismului în nordul Bucovinei (azi aparţinând Ucrainei). Ne îndeamnă mereu modelul de viaţă şi de luptă al familiei Hurmuzachi.

Vom dezvolta conlucrarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina cu societăţile culturale româneşti din Cernăuţi prin manifestări comune, publicarea de studii şi articole în presa judeţului Suceava şi cea a regiunii Cernăuţi şi prin schimb de carte nou apărută la diferite edituri din Suceava şi Cernăuţi. Asemenea demersuri sunt necesare pentru dreptul românilor din Ucraina la apartenenţă la naţionalitate, sunt în spirit european şi exprimă marea dorinţă a românilor de pretutindeni. Trebuie să contribuim la împlinirea ideilor pe care ni le-a lăsat bătrânul şi înţeleptul român Doxachi Hurmuzachi: „Să nu uitaţi că aveţi de îndeplinit trei datorii mari şi sfinte, pentru care aveţi a răspunde înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor voştri. Aceste trei datorii sunt: patria, limba şi biserica”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI