În preziua victoriei s-a stins un general

Generalul maior (r.) Ioan G. Lucan s-a născut la Frasin pe data de 23 decembrie 1930. În condiţiile grele ale războiului absolvă şcoala primară şi gimnaziul. Dimineaţa frecventa şcoala, iar după-amiaza lucra la fabrica din Frasin, ce confecţiona lăzi pentru front. În toamna anului 1950 a fost încorporat în Regimentul 7 Grăniceri din Baia Mare, unde şi tatăl său făcuse armata. Ajuns sergent, a fost selecţionat pentru şcoala de ofiţeri de la Oradea, pe care o încheie în toamna anului 1953, al doilea din promoţia de aproape o mie de viitori locotenenţi. Primeşte direct postul de comandant de companie la Regimentul 2 Grăniceri Brăila şi, după trei ani, susţine admiterea la Academia Militară. Reuşeşte excepţional, cap de serie. La absolvire, devine locţiitor de şef de secţie la Brigada 1 Grăniceri din Giurgiu. Pe malul Dunării zăboveşte şase ani, în care absolvă şi ASE Bucureşti. Mai urmează şi cursul postuniversitar de Comandă şi Stat Major, Arme Întrunite, fiind promovat în Comandamentul Naţional al Grănicerilor în funcţia de şef al Secţiei Tratate şi Relaţii Internaţionale din Statul Major, funcţie de general-colonel, iar el era un colonel cu un mare prestigiu şi probitate profesională.

A publicat numeroase articole în „Grănicerul”, „Apărarea Patriei”, „Munca Educativă în Armată”, „Buletinul Trupelor de Grăniceri” şi cărţi precum „Tactica Trupelor de Grăniceri”, „Pregătirea şi educarea militarilor din subunităţile izolate” şi alte două cărţi cu titluri de rezonanţă bucovineană: „Cinstire şi preţuire plăieşilor cetăţii Sucevei” (2008) şi „Bat clopotele la Putna! Pentru eroii Armatei Române 1877-1878; 1916-1917; 1941-1945” (2010).

A iubit, a practicat şi a promovat sportul nostru naţional, oina, în rândul trupelor de grăniceri, alături de un alt general, L. Martiş (o vreme chiar preşedinte al Federaţiei Române de Oină). Numeroşi tineri frăsineni erau încorporaţi „la grăniceri” şi, fiind cunoscători în ale oinei, formau nuclee de oinişti în respectivele unităţi de grăniceri.

Pe plan internaţional a făcut parte din diferite comisii privind soluţionarea unor probleme de frontieră.

A fost căsătorit cu o profesoară de biologie, Dumnezeu dăruindu-le doi copii, astăzi oameni realizaţi. Unul din cei doi fii a urmat nobila misiune de oştean, apărător al patriei şi demn urmaş al tatălui său. Este locotenent-colonel în MApN.

La 5 noiembrie 2010, generalul de brigadă (r.) Ioan G. Lucan este avansat la propunerea ministerului de resort prin Hotărârea CSAT nr. 98/2010 la gradul de general-maior, cu două stele.

În ziua de 8 mai a.c., s-a prăpădit un vajnic apărător al fruntariilor ţării. Să-i fie ţărâna Patriei uşoară şi Domnul să-l aibă în pază veşnică! Frăsinenii în vor regreta mereu, pentru că multă cinste le-a făcut şi pe mulţi a ajutat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: