Un negru străluminos

Cu un titlu laconic, penetrant, „Negru“, expoziţia de la Galeriile „Ion Frunzetti“ Bacău reuneşte lucrările a doi artişti, regretata Dany-Madlen Zărnescu şi Gheorghe Zărnescu. Iar secretul acestui negru (şi ceea ce particularizează opera lui Dany, mai cu seamă) este prezenţa ineluctabilă a luminii, transformată în spirit şi emoţie pură. Culoarea tainei, negrul străluminos din atât de inventivele colaje măiestrit „potrivite“ (cum potrivea Arghezi cuvintele) ale artistei pare a avea infinite posibilităţi de expresie. Seducătoare, vitale, de o fremătătoare sensibilitate sunt şi grădinile imaginate de Dany Zărnescu, dintr-o serie de lucrări în care a introdus culoare, roşu, albastru, violet. Dar tot negrul este cel care exaltă culorile, făcându-le să vibreze într-un fel aparte. Văzând expoziţia, nu mă săturam să privesc nişte încântătoare, fragile flori de câmp, şi am rămas cu gândul la acele brânduşe care mi-au dat un sentiment de împrimăvărare lăuntrică. Aşa cum irizările de argintiu şi auriu (foarte preţioase, din unele colaje, fantele de lumină mă duc cu gândul la aspiraţia spre înalt a lui Dany, la nevoia ei de împlinire. De desăvârşire spirituală.

Într-o perfectă simetrie şi într-o corespondenţă tot de natură spirituală cu lucrările de grafică ale lui Dany (singulare în arta contemporană românească) sunt sculpturile lui Gheorghe Zărnescu. Pentru că arta, idealul ei i-a unit în viaţă, şi dincolo de ea, după cum se vede în actuala expoziţie, pe cei doi soţi.

Enigmatice, simboluri ale memoriei culturale, construite cu multă ingeniozitate, dar şi cu rigoare, armonizând şi echilibrând volume, ritmuri, sculpturile în lemn ars ale artistului sunt forme care-şi visează schimbarea.

Gheorghe Zărnescu salvează materiale umile, obiecte vechi (arte povera), resemnificându-le prin scoatere din context. Profesionist de mare clasă, artist profund, cu o viziune proprie asupra lucrurilor, asupra vieţii şi artei, George explorează şi el, asemenea lui Dany, un spaţiu al tainei, un tărâm al misterului.

Şi simţi cât de profundă a fost şi a rămas legătura dintre cei doi soţi artişti, văzând în ce dialog subtil intră lucrările lor. Astfel că, la expoziţia lor mi-au năvălit în minte versurile lui Dylan Thomas din Şi moartea nu va avea împărăţie : „Chiar de s-ar pierde îndrăgostiţii, dragostea nu/ şi moartea nu va avea împărăţie“.

A rotunjit, a împlinit frumos evenimentul expoziţional lansarea cărţii „Grădinile mănăstirii“ a jurnalistei şi scriitoarei Doina Cernica, sora lui Dany-Madlen Zărnescu. Prezentă şi ea, prin reproduceri după unele lucrări, în acest volum cu „pagini de cronică“. Sunt cronici despre istoria, cea trecută şi cea recentă, a Voroneţului, despre instruita obşte de acolo, despre evenimentele şi manifestările de o deosebită anvergură culturală de la acest locaş de cult de o inestimabilă valoare. Scrise cu respectul adevărului, al faptelor, dar mai ales cu talent şi cu suflet. Doina Cernica îşi pune tot harul ei de povestitoare în aceste sensibile pagini de cronică trăită nemijlocit, pentru a ne face părtaşi la lumina şi luminile Voroneţului, acea pasăre măiastră de pe pajiştea smălţuită cu flori a Ţării de Sus. Cartea, ca şi expoziţia, nu înseamnă altceva decât o încercare de punere în acord cu lumea şi cu Divinitatea, un îndemn la meditaţie, la aflarea unei raţiuni superioare a existenţei.

CARMEN MIHALACHE

(Articol preluat din revista “Ateneu”, nr. 548, aprilie 2015)