Povestea unui sinucigaş

Motto: „Că tot vărsătorul de sânge de frică face, ca să-i ia spaima şi să se teamă toţi de dânsul, ce ar putea face cu blândeţe.” (C. Negruzzi)

Pe uliţa Olăreni din satul Dolheştii Mari, pe partea dreaptă, aproape de intersecţia cu drumul ce pleacă spre podul Procovanu, se găseşte o casă pustie care, cândva, era locuită de gospodarii Cărăbuş Costache şi Mariţa. Casa are o tindă, o bucătărie şi o cameră mai mare (casa cea mare), unde familia îşi ţinea hainele de sărbătoare, zestrea pentru fete, hainele de înmormântare. În fiecare cameră era lut lipit pe jos, deasupra căruia era aşezat un ţol din cordele sau buci. Lângă casă era lipită o bucătărie în care existau un cuptor, o sobă şi o laviţă. În familia Cărăbuş Costache şi Mariţa s-au născut mai mulţi copii: Ion, Ileana, Eva, Gheorghe, Petru, Maria şi Dumitru.

În spatele casei este o grădină de 15 prăjini unde gospodarul punea de toate: porumb, cartofi, sfeclă şi straturi cu ceapă, usturoi, pătrunjel, morcov. Iar în faţă sunt câţiva butuci de vie, o fântână, porţi din scândură şi gard în continuare…

Familia a trudit din greu, lucrând pământul şi îngrijind animalele din gospodărie. Costache Cărăbuş a murit de tânăr, iar toate greutăţile au rămas pe seama Mariţei, mai ales obligaţia de a creşte şapte copii şi de a lucra pământul.

Dumitru, cel mai mic dintre băieţi, a frecventat Şcoala Generală Dolheştii Mari, apoi s-a angajat ca muncitor în oraşul Fălticeni la o secţie de mobilă numită „Doi lemn”. Tânăr fiind, s-a căsătorit cu Rodica Cioroianu de 18 ani şi au locuit împreună în casa părinţilor soţului. Din această căsătorie s-au născut doi copii.

Dar soţul Rodicăi devenise din ce în ce mai nervos, mai morocănos. O ochire retrospectivă asupra acestuia este necesară pentru a înţelege purtarea soţului Dumitru, apăsătoare şi despotică. Rodica, soţia, devenise o adevărată sclavă, pentru că tatăl Rodicăi nu-i dădea casa cu acte ginerelui Dumitru. Acesta îi trata cu duşmănie atât pe socrii Cioroianu, cât şi pe copii. Odraslele creşteau în teamă, bărbatul le seca fericirea copilăriei… Rareori venea treaz de la lucru, iar cearta era continuă. Rodica îi purta respect şi dragoste, pe când el manifesta cruzime. Într-una din zile a plecat la tata socru Cioroianu. Acesta l-a întâmpinat cu vorbă bună. Ginerele, nici una, nici două l-a luat la bătaie, ameninţându-l că-l va omorî dacă nu-i dă casa cu acte. Cioroianu s-a împotrivit, iar atunci Dumitru a început să-l lovească cu toporul şi cuţitul. Primind 87 de lovituri de topor şi de cuţit, Cioroianu, plin de sânge, şi-a dat sufletul… Nevasta lui a alarmat toată uliţa din vale. Ginerele a plecat de acasă. Dumitru a fost arestat de miliţie, dus la tribunal şi condamnat la 18 ani de închisoare, din care a executat 12. Rodica, soţia, a divorţat de Dumitru şi s-a dus la mamă în lacrimi; acolo locuieşte şi acum singură.

După 12 ani de închisoare, Dumitru a revenit acasă şi a început să lucreze draperii sculptate în scândură de tei. A adus la el şi o fostă colegă de muncă de la fabrica de mobilă, Elena din Rădăşeni, care avea să moară în casa lui Dumitru, el fiind bănuit de uciderea ei. Bănuieli au fost şi asupra morţii lui Mihai Chiţău, cumnatul lui Dumitru…

Tot îi plăcea să bea, să facă ţuică din orice şi s-adune în preajmă aşa-zişi prieteni. Dar îi plăcea să-i vadă pe cei din jur suferind, îi chinuia cu vorba. Nimeni nu îndrăznea să-i stea în cale, pentru că el avea pumnul şi parul.

La o vreme, s-a împrietenit şi cu Crăciun Vasile, zis Carabete, o altă victimă a băuturii. Soţia acestuia, Cleopatra, contabilă, şi-a luat cele trei fete şi a plecat la Bucureşti. Vasile Crăciun, fost revizor la cooperativa de consum, umbla mereu în stare de ebrietate, vorbea mult, era un singuratic trist.

Într-o seară, Vasile Crăciun a chefuit până târziu la casa lui Dumitru Cărăbuş. Din vorbă-n vorbă, din ceartă în ceartă, s-au luat la bătaie. Dumitru Cărăbuş, fiind mai vânjos, l-a răpus pe Vasile Crăciun, lovindu-l cu ce i-a stat la îndemână. Pe întuneric, l-a dus mort pe Vasile Crăciun acasă şi l-a lăsat cu capul plin de sânge pe prag.

Dumitru Cărăbuş, dându-şi seama ce „ispravă” făcuse, a urcat pe scară în podul casei şi s-a spânzurat. Avea vârsta de 55 de ani.

…Era viguros Dumitru Cărăbuş, însetat de tot felul de răzbunări, perfid, aspru; uneori slugarnic şi laş, viclean… Păcat că soţia i-a fost bună, înţelegătoare, plină de frământări.

Odată l-am rugat să-mi facă două draperii. Le-am luat, le-am achitat cu 200 mii lei. A doua zi m-am trezit cu el la poartă ameninţându-mă cu un cuţit, vociferând că nu i-am dat banii. I-am achitat din nou suma, ca să evit scandalul.

Şi-acum casa lui e pustie, revenindu-i prin judecată surorii Maria, iar cele 15 prăjini, copiilor moştenitori.

Povestea lui Dumitru Cărăbuş e pe cale să se uite. Dar am adus-o în prim-plan pentru că cine are de învăţat învaţă şi din nenorocirile altora.