Protopopiatul Fălticeni

Mănăstirea Probota – o istorie nepervertită şi sfântă

probota-2Mănăstirea Probota, despre care şi astăzi se ştie atât de puţin pentru calitatea ei de exemplu remarcabil al unui tip structural caracteristic unei epoci istorice, a fost inclusă în anul 1993 pe Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial.

Autenticitatea picturilor de la Probota, încărcătura istorică a acestor locuri, frumuseţea şi liniştea întregului ansamblu monahal, aşteaptă să fie descoperite de pelerinul sau vizitatorul deopotrivă însetat de istorie, cultură şi artă sau de liniştea dobândită întru rugă.

Din depărtare, cum vii pe drumul ce şerpuieşte pe dealurile molatice, cu creasta împădurită şi cu profilul dulce, mănăstirea apare înconjurată de verdeaţă. Apoi, împrăştiat la picioarele ei, se vede acum satul cu casele mici, tupilate printre grădini. Apropiindu-te, apar zidurile de piatră întărite cu turnuri înalte, pătrate, încoronate cu creneluri şi prevăzute cu metereze. În mijlocul zidului cetăţii dinspre răsărit se deschide o boltă scundă sub turla împodobită cu stema ţării şi cu zugrăveli pe jumătate şterse.

Cum treci sub boltă, te pătrunde deodată liniştea desăvârşită a acestei curţi, iar în mijlocul pajiştii verzi se ridică biserica albă şi senină sub razele soarelui, înălţând lângă podoaba verde a brazilor podoaba falnică a pietrelor sale sfărâmate. Între aceste ziduri tăcute îşi doarme somnul cel de veci familia împreună cu Petru Vodă Rareş, fiu şi demn urmaş al Marelui Ştefan.

Istoria ne spune că, înainte de a fi zidită această mănăstire, Ştefan Vodă Muşat, fratele lui Alexandru cel Bun, şi fii lui, Bogdan şi Ştefan, au zidit în apropiere Mănăstirea Sfântului Nicolae din Poiana Siretului, a cărei biserică era din lemn de stejar, iar, ulterior, Ştefan cel Mare şi Sfânt construieşte aici, pe cheltuiala sa, prima biserică de piatră. Grăitor este faptul că în această biserică a Mănăstirii Sfântul Nicolae din Poiană, aşa cum va fi numită Mănăstirea Probota până târziu în documente, au fost îngropaţi membri importanţi ai familiei lui Ştefan cel Mare, înainte de terminarea Mănăstirii Putna, şi anume:

> Oltea Doamna, mama lui Ştefan cel Mare, care a şi fost călugărită la Probota cu numele monahia Maria, trecută la cele veşnice în 1465, a cărei piatră de mormânt, în anul 1904, a fost adusă de Nicolae Iorga în ctitoria lui Rareş;

> Dumşa, un nepot de soră al lui Ştefan cel Mare.

Noua biserică cu hramul Sfântul Nicolae, singura care avea să înfrunte veacurile, a fost terminată în anul 1530, fiind ctitorie a lui Petru Rareş, după cum arată pisania ce străjuieşte uşa de intrare în pridvorul acesteia: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh. Iată eu, robul stăpânului meu Iisus Hristos, Io Petru Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan voievod cel Bătrân, a binevoit Domnia mea, cu buna mea voie în al patrulea an al stăpânirii noastre împărăteşti a zidi acest hram întru numele arhiereului şi făcătorului de minuni Nicolae, fiind egumen kir Grigorie, în anul 7038 (1530) oct[ombrie] 16”.

Arhitectura

Pentru noua ctitorie, Petru Rareş şi Grigorie Roşca, viitorul mitro-polit al Moldovei, au ales un tip structural de biserică care reprezenta în Moldova modelul pentru marile mănăstiri domneşti, Putna, Neamţ, Sf. Gheorghe din Suceava: cel cu planul triconc dezvoltat în lungime, alcătuit din altar, naos, gropniţă, pronaos cu doua trave şi pridvor închis (exonartex). Acestui tip de plan îi corespund o elevaţie înaltă şi un sistem de boltire complex, diversificat în funcţie de spaţiul de cult: absida altarului este acoperită cu o semicalotă, prelungită spre vest cu trei arce descendente de la vest spre est, din ce în ce mai înguste; deasupra naosului se ridică o turlă înaltă cu arce moldoveneşti, iar în partea lui de vest, două arce late fac pandant celor din altar. Gropniţa are o boltă semicilindrică transversală, în timp ce pentru pronaos a fost aleasă soluţia complicată, de la biserica Mănăstirii Neamţ, cu două bolţi stelate plasate pe axul est-vest. Cele doua trave ale încăperii sunt delimitate de muluri triple de piatră, care pe boltă capătă aspectul unor dubluri, iar pe pereţi pe cel al unor colonete cu baze profilate sculptate. Soluţia cea mai originală apare în pridvorul închis: o boltă în leagăn, transversală, cu penetraţii, de certă influenţă renascentist-târzie, acoperă încăperea scăldată în lumina oferită de cele opt ferestre mari, înalte, cu muluri gotice târzii. Liniile arhitecturii interioare sunt clare, cu un marcat sens ascensional, subliniat de înălţimea pereţilor şi de suprapunerile de arce de la nivelul bolţilor. Pridvorul are însă o altă structură constructivă. El a fost realizat în întregime din blocuri de piatră făţuită. Soluţia pare să fi fost dictată de opţiunea pentru marile ferestre gotice, care practic substituie zidul cu verierele lor şi pentru care structura obişnuită cu piatră de carieră nu era potrivită. Diferenţa de material a făcut ca să nu existe o ţesere perfectă între zidurile de sud şi de nord ale pronaosului şi cele ale pridvorului închis, deşi aceasta exista la nivelul fundaţiei. Faptul a favorizat cu siguranţa apariţia fisurilor verticale în zona joncţiunilor. Turla, cu tamburul cu 8 laturi, are patru ferestre în axe, alternând cu mici contraforţi decorativi. Ea se sprijină pe două baze, cea inferioară octogonală, iar cea superioară stelată, cu opt colţuri.

Pictura

probota-5Una dintre problemele cele mai interesante ridicate de ansamblul mural interior şi exterior de la Probota este cea a programului iconografic. O primă observaţie priveşte coerenţa acestui pro-gram. El răspunde pe deplin exigenţelor liturgice, ca orice ansamblu pictat într-o biserică ortodoxă, dar, în acelaşi timp, este mult mai bogat şi mai nuanţat decât cele care l-au precedat, datând din vremea lui Ştefan cel Mare sau din perioada intermediară dintre domnia acestuia şi cea a fiului său, Petru Rareş.

Pictura interioară. Una dintre zonele cele mai interesante şi, în acelaşi timp, mai spectaculoase din punct de vedere al programului iconografic, este turla. În principiu, ea respectă tradiţia deja instaurată în bisericile de secol XIV-XV din spaţiul balcanic. Temele întâlnite în pictura de la Probota sunt: Pantocratorul – în centrul calotei, Trei registre cu Ierarhia Îngerească – Heruvimi, Serafimi şi Tronuri, la baza calotei, Stăpâniri, Domnii şi Puteri – între ferestre, Începătorii, Arhangheli şi Îngeri – sub ferestre.

La baza turlei apare, pentru prima dată în Moldova, Liturghia Îngerească, compoziţie mistică – celebrând moartea şi îngroparea lui Iisus – având caracter euharistic amintind de Ieşirea cu Sfintele Daruri din timpul Liturghiei. În pandativii mari au fost pictaţi Evangheliştii. Lectura programului indică linia descendentă spre altar, unde pictura urmează comandamentele teologice ale Întrupării, Jertfei şi Învierii lui Hristos, reînnoite liturgic: Fecioara cu Iisus pe genunchi adorată de Arhangheli, Cele Şase Duminici de după Înviere, Împărtăşania cu Pâine şi Cea cu Vin, Cina cea de Taină şi Spălarea Picioarelor. În proscomidiar este figurat Iisus în mormânt, iar în diaconicon Sf. Ioan Botezătorul. Ultimul registru, cel mai de jos, este rezervat, ca de obicei, Sfinţilor Ierarhi care coliturghisesc, înclinându-se în faţa lui Hristos-Jertfa, figurat în nişa de sub fereastră. Apare aici o reprezentare unică în arta bizantină şi post-bizantină: în locul lui Hristos-Prunc, obişnuitul Amnos, pe disc apar doua braţe tăiate. Corpul Căruia îi aparţin este purtat de Sf. Ioan Gură de Aur, figurat în stânga nişei. Este corpul lui Iisus matur, reprezentat miniatural, evident fără braţe. Sugestia tăierii trimite la fragmentarea Pâinii din ritualul procomidiei, de care aminteşte copia [= cuţitaş liturgic] pe care Sfântul Episcop o ţine în mâna dreaptă.

probota-3Prezenţa în acest loc şi modul de redactare aparţin cu siguranţă deciziei unui teolog. Tot lui i se datorează ilustrarea ciclului Penticostarului (timpul liturgic dintre Înviere şi Coborârea Sf. Duh), care încununează în spaţiul altarului segmentarea anului liturgic, continuat cu timpul Triodului (al Postului Mare, care culminează cu momentele din Săptămâna Mare a Patimilor şi Morţii lui Hristos (ciclul Patimilor lui Hristos) din naos şi se încheie cu ciclul Octoihului, timpul anului întreg, cu mărturia zilnică a unuia sau a mai multor sfinţi şi cu marcarea sărbătorilor fixe prin intermediul Menologului, pictat în camera mormintelor şi în pronaos. Dincolo de uşa pronaosului, în exonartex, începe Veşnicia, cu spectaculoasa Judecata de Apoi, care acoperă bolta, în care cerul se deschide şi cel Vechi de Zile apare, în timp ce Îngerii rulează covorul firmamentului pe care au evoluat simbolurile Zodiacului, semenele timpului creat care se încheie.

Coerenţa succesiunii acestor trei secvenţe ale anului bisericesc în Moldova, succesiunea spaţiilor sacre ale bisericii este unică printre toate programele iconografice din bisericile din Moldova. Analizat în detaliu, programul iconografic din naos, gropniţă, pronaos şi exonartex lasă drum deschis descrierilor detaliate, analizelor stilistice şi comentariilor.

Pictura exterioară. După dispariţia picturilor murale exterioare de la biserica Sf. Gheorghe din Hârlău, ctitorie a lui Ştefan cel Mare din 1496, pictată din porunca lui Petru Rareş în 1530, Probota devine primul monument acoperit în întregime cu fastuoasa mantie colorată care va face faima Moldovei medievale, prilejuind înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial a câtorva dintre bisericile sale. Noutatea ideii de pictură de acest tip a fost impusă de constituirea unui program original, în care – ca în orice ansamblu bizantin sau post-bizantin – cuvântul hotărâtor l-au avut teologii, care au conlucrat cu atelierul de zugravi. În acest sens, temele au fost alese în funcţie de un mesaj ce trebuia direct transmis credinciosului aflat în preajma bisericii, iar ordonarea lor, departe de a fi aleatorie, răspunde unei logici interioare. Comparativ cu restul, cea mai bine conservată este pictura exterioară de pe faţada de sud.

Iconografia, parte esenţială a Ortodoxiei, traduce mesajul teologic în imagini şi acest lucru, la Probota, s-a realizat într-un mod unic în lume.

Rămâne ca acest ansamblu monastic medieval, cu frumuseţea lui neegalată, cu liniştea şi pacea lăuntrică ce izvorăsc din sutele de sfinte moaşte cu care pământul acestor locuri este înţesat, cu istoria lui nepervertită şi sfântă pe care, deopotrivă, voievozii şi poporul din vechime ne-au lăsat-o moştenire peste veacuri, să fie descoperit spre bucuria şi zidirea sufletească a multora şi spre ridicarea întru demnitate, credinţă şi ţinută morală a poporului român.

Stavrofora MARINA ŢURCANU, stareţă

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: