> El este un adolescent din municipiul Suceava
Hoţul mai multor telefoane mobile dispărute fără urmă în timp ce proprietarii acestora înotau în bazinul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost prins de poliţişti. Luni după-amiază, în jurul orei 16, lucrătorii IPJ Suceava din cadrul Biroului de Poliţie pentru Centrul Universitar l-au identificat pe autor, un tânăr de 17 ani, din municipiul Suceava, chiar după o nouă lovitură pe care o dăduse în acelaşi loc. Astfel că în urma controlului efectuat de oamenii legii în bagajul băiatului, aceştia au găsit un telefon mobil şi alte bunuri, despre care autorul a recunoscut că le-a sustras dintr-un dulap al vestiarului bazinului de nataţie, obiecte ce aparţineau unui minor de 13 ani, din comuna Grăniceşti. Potrivit Biroului de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, adolescentul a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde, luat la întrebări, a recunoscut şi alte trei furturi comise în incinta vestiarului bazinului. În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de autor pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, dosar ce va fi soluţionat procedural.
























Comentarii