Ministrul Gabriel Oprea

Criminalitatea a înregistrat scăderi semnificative anul trecut

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta au participat, ieri, la bilanţul Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2014. Bilanţul MAI, la care au fost prezenţi şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi cel al Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, directorul SRI, Eduard Hellvig, şi procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost prezentat de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

maiCriminalitatea a înregistrat scăderi semnificative la majoritatea indicatorilor anul trecut, a declarat ieri ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, la bilanţul MAI pe 2014. „Criminalitatea pe ansamblu a înregistrat scăderi semnificative la majoritatea indicatorilor şi cel mai important este că aceste scăderi au fost înregistrate pentru faptele penale la care cetăţenii sunt cel mai mult expuşi”, a spus Oprea. Potrivit acestuia, criminalitatea stradală a avut în 2014 cea mai mică valoare din ultimii nouă ani. „Mă refer la faptele comise cu violenţă în stradă, la tâlhării sau agresiuni”, a precizat ministrul Oprea. Vicepremierul a spus că furturile au scăzut cu 8% anul trecut, ajungând la cea mai mică valoare din ultimii cinci ani.

În zona rurală infracţionalitatea a atins cel mai scăzut nivel din ultimii şase ani. „La nivel naţional criminalitatea sesizată este în scădere, fiind cu 9 procente sub valoarea înregistrată în 2009 şi cu 12 procente sub valoarea lui 2011”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.

În altă ordine de idei, el a spus că anul trecut a fost demarat „cel mai ambiţios” plan de înnoire a parcului auto al ministerului, prin achiziţia de autospeciale pentru munca operativă, în condiţiile în care aproape 80% dintre maşini aveau o vechime mai mare de 10 ani. El a menţionat că asigurarea unui standard înalt de dotare logistică pentru structurile ministerului va rămâne o prioritate şi pentru perioada următoare. „Pentru viitoarea perioadă de programare, până în 2020, au fost definite, în primă etapă, 140 de proiecte de peste 700 de milioane de euro, în condiţiile în care pentru 2014 bugetul aprobat pentru proiectele finanţate din programe europene nerambursabile a fost de 35,9 milioane de euro, cu un grad de execuţie de 96,5%”, a declarat vicepremierul Oprea.

El a mai informat că anul trecut structurile pentru situaţii de urgenţă au salvat vieţile a peste 5.600 de persoane şi au protejat bunuri de aproximativ 2,33 miliarde de lei. „Structurile Ministerului Afacerilor Interne au contribuit la creşterea substanţială a numărului constatărilor pe linia criminalităţii economico-financiare. Vorbim de o creştere a constatărilor de peste 72% faţă de 2013. Pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale au fost soluţionate 15.395 de dosare, fiind trimise în judecată 2.703 de persoane, iar în ceea ce priveşte contrabanda şi frauda vamală au fost reţinute în vederea confiscării bunuri de aproximativ 166 de milioane de lei”, a spus Oprea.

În domeniul criminalităţii organizate, a adăugat ministrul, în 2014 au fost destructurate 237 de grupuri organizate, 1.995 de persoane fiind trimise în judecată. „În scopul menţinerii climatului de ordine publică, Poliţia Română a desfăşurat zilnic, în medie, 760 de intervenţii rapide la evenimente, 300 de acţiuni cu efective mărite, peste 2.300 de controale şi a aplanat 460 de situaţii potenţial conflictuale”, a mai menţionat Oprea.

Potrivit acestuia, pentru asigurarea ordinii publice Jandarmeria a desfăşurat peste 328.000 de acţiuni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: