L-am cunoscut pe universitarul Vasile M. Demciuc cu mulţi ani în urmă, ascultând la postul de radio naţional o emisiune dedicată Sânzienelor şi aducerii moaştelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, în ajunul marii sărbători de la 24 iunie. Interesul personal al invitatului la microfon pentru Sfânt şi însufleţirea sa iscau şi întreţineau interesul ascultătorilor şi cred că de atunci, şi graţie acelei evocări de suflet, am păstrat în memorie şi numele Trapezuntului, locul naşterii mucenicului, ca o destinaţie de călătorie în ziua în care îi va veni rândul.
Şi iată că nu demult am avut acest sentiment, al călătoriei căreia i-a venit rândul, când am deschis, proaspăt ieşită de sub tipar, lucrarea distinsului istoric chiar aşa intitulată: “Trapezunt”. Şi mai mult, “Trapezunt – fascinaţie şi reper spiritual”. Semnată Diac. prof. dr. Vasile M. Demciuc, cartea a apărut “cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”, la Basilica, spre sfârşitul anului 2014. Binecuvântarea, titlul, semnătura şi editura anunţă de la început un pelerinaj dublat de un demers ştiinţific. Doctorul în Istorie se cufundă în arhive şi biblioteci, merge la faţa locului, cercetează, măsoară, fotografiază, diaconul cere ajutorul Celui-de-Sus în truda sa, trece pragul bisericilor cu evlavie, lasă troparele sfinţilor care le ocrotesc să-şi împrăştie muzica înlăuntrul fiinţei. În măsura în care vrea şi poate, cititorul îşi alege propria atitudine în faţa textului, însă farmecul acestuia rezidă în întregul său.
Cartea s-a scris în ultimii opt ani şi a beneficiat în definitivarea ei de condiţia autorului de bursier Erasmus în perioada 2010-2014 la Universitatea Tehnică Karadeniz din Trabzon – Turcia, actuala denumire a Trapezuntului de odinioară. Rezultatul este însă pe măsura timpului şi pasiunii investite, ne-o spune, cu înalta sa autoritate în domeniu, academicianul Răzvan Theodorescu în primele rânduri din “Cuvânt înainte”: “În literatura românească de specialitate, această carte a istoricului şi clericului Vasile M. Demciuc – cândva doctorand al meu la Universitatea din Bucureşti – este, fără doar şi poate, o premieră”.
Situat în nord-estul Turciei pe coasta Mării Negre, Trapezuntul a avut nu numai soarta neliniştită a aşezărilor strategice râvnite de puternicii timpului, nu doar avantajele economice aduse de poziţia sa (însuşi “Drumul Mătăsii” a trecut pe aici), ci şi un puternic elan spre credinţă şi spre edificiile acesteia generat de condiţia de capăt de lume bizantină, de insulă de creştinătate înconjurată de musulmani, şi adus la maximă împlinire de rangul de capitală de imperiu deţinut aproape trei secole. Asupra acestei perioade, desfăşurare de evenimente de la 1204, când Alexios I Megas Comnenos intră, în aprilie, în Trapezunt, şi până la 1461, când, la 15 august, Trapezuntul asediat capitulează în faţa lui Mehmet al II-lea Cuceritorul, căzând sub stăpânire otomană, se apleacă Vasile M. Demciuc şi se deschide cartea fascinaţiei şi reperului spiritual bizantin reprezentate de istoria sa.
Primul segment al volumului este dedicat rememorării celor mai importante pagini ale trecutului aşezării, după o succintă trecere în revistă a numelor cărturarilor atraşi încă din vechime de acelaşi oraş împărătesc, deoarece, accentuează Vasile M. Demciuc, “Trapezuntul nu a fost doar capitala unui imperiu, ci a fost mai ales centrul unei civilizaţii specifice – civilizaţia trapezuntină – ce a jucat un rol important în istoria universală, polarizând interesul justificat al multor istorici care, de la Renaştere până în prezent, s-au aplecat cu răbdare şi pasiune asupra ei”, asupra acestui “intermediar necesar” peste două secole şi jumătate “între Occident şi Orient, între lumea veche şi lumea modernă”. În şirul lor, cu mulţi greci, ruşi şi turci (conform bogatei bibliografii a cărţii), îl aflăm şi pe Constantin C. Giurăscu, cu studiul privind relaţiile Ţărilor Române cu Trapezuntul în secolele XIV-XIX.
În ceea ce priveşte “Basileii din Trapezunt”, care “s-au intitulat dintru început Megas Comnenos”, în enumerarea lui Vasile M. Demciuc, contând ca politici, cuceriri, alianţe, diplomaţie matrimonială (de pildă, ultima soţie a lui Ştefan cel Mare a fost nepoata ultimei împărătese a Trapezuntului), contează mai ales ca apărători şi susţinători ai creştinismului. Astfel, întemeietorul statului dintre “Soterioupolis şi Sinope, ce cuprindea întreaga provincie a vechiului Pont Polemoniac şi se întindea spre est până la Phasa, în ciuda atacurilor suveranilor de la Niceea şi a turcilor selgiucizi”, “a ales pe Sf. Evghenie ca patron şi ocrotitor al Imperiului. În acelaşi timp, a început construirea unei biserici pe colina de răsărit a Trapezuntului, unde, cu ceva vreme înainte, existase un templu închinat lui Zeus”; Alexios al II-lea Megas Comnenul, care a domnit din 1297 până în 1330 în perioada de apogeu a Trapezuntului, a fost “binefător pentru Mănăstirea Sumela şi pentru Biserica Sf. Evghenie, de numele său fiind legată reînvierea cultului Sf. Evghenie în zonă, stabilind încă o zi de cinstire a acestuia”, şi “patron al artelor şi ştiinţelor, mai ales astronomia şi matematica, înconjurat fiind de mari cărturari ai vremii”; “Alexios al III-lea Megas Comnenul a fost susţinătorul multor biserici şi mănăstiri din zona Pontos şi Grecia continentală” şi a acordat unele avantaje ţăranilor dependenţi de moşiile ecleziastice. Iar David, ultimul împărat al Trapezuntului, asemenea Martirilor Brâncoveni, refuzând convertirea la islam care îi condiţiona supravieţuirea, “a fost ucis cu sabia, împreună cu cei trei fii ai săi şi cu nepotul său”.
Următorul capitol, cel care după părerea noastră valorifică în cel mai înalt grad interesul lui Vasile M. Demciuc pentru Trapezunt, reprezintă un catalog al monumentelor sale ecleziastice: mănăstirile Vazelon, Sumela, Kuştul, Theoskepatos, Kaymakl, bisericile Sfinţilor Ana, Andrei, Filip, Akundinos, Panagia Chrysikephalos, Evghenie, Sofia şi Peştera Sf. Evghenie. În fapt, 13 micromonografii, cu istoricul aşezămintelor, dimensiuni, planuri, descrierea exterioarelor şi interioarelor cu inventarul lor, a stării actuale. Cu o răbdare, atenţie, minuţiozitate serios “antrenate” de un demers similar prin locaşurile Romei, şi, deopotrivă, cu o admiraţie şi încântare care se simt fără să afecteze câtuşi de puţin rigurozitatea ştiinţifică, autorul (să nu uităm, discipolul acad. Răzvan Theodorescu!) întârzie asupra icoanelor, asupra frescelor. Iată-l, de exemplu, la Sumela, mănăstire situată “la poalele unui perete abrupt de stâncă, ce străjuieşte întinsa vale Altindere (…), la o altitudine de 1240 metri…”, privind îndelung imaginea consacrată Sinodului din anul 325 de la Niceea (acum Iznik, în Turcia): “Reprezentarea în acest loc, deasupra uşii de intrare în biserică, are un tâlc plin de simbol. Răspunde adevărului istoric al apărării curajoase a credinţei creştine în ambientul temporal şi spaţiul ostil şi păgân al vremii. (…) Scena impresionează nu numai prin mărimea suprafeţei pictate, ci şi prin cromatică, culorile dominante fiind verde închis, în fundal, roşu şi galben auriu în interior. În centrul scenei este zugrăvit împăratul Constantin cel Mare, îmbrăcat în fastuoase haine imperiale. Privind scena cu atenţie, se observă că prezintă o discuţie activă, dându-i privitorului senzaţia că ia parte la aceasta”. Vasile M. Demciuc îmbogăţeşte catalogul cu fotografii color, cu lista bisericilor şi mănăstirilor atestate în Trapezunt, cu un spaţiu generos acordat celor din capitolul doi în rezumatele în engleză şi franceză ale cărţii, dar şi cu o preţioasă hartă a monumentelor supravieţuitoare din Trapezunt, realizată de Irina Ţibulcă împreună cu autorul. Probabil şi aceasta o premieră.
În ultima parte, frumos previzibil pentru cel care a scris lucrarea “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” (Doxologia, Iaşi, 2012) şi atrăgător pentru cititor, Vasile M. Demciuc consemnează reperele hagiografice ale Sf. Mc. Evghenie din Trapezunt şi ale Sf. M. Mc. Ioan cel Nou, urmate de pagini cu ziceri şi impresii ale câtorva călători străini prin Suceava secolului al XVII-lea despre Mitropolia Sucevei şi despre moaştele Sf. Ioan cel Nou, precum şi despre peregrinarea moaştelor Sfântului la vreme de cumpănă şi războaie la Zolkiew şi Viena. Această prezenţă în carte a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, care, într-un fel sau altul, l-a trimis pe Vasile M. Demciuc în Trapezunt, credem că este şi un discret omagiu adus de autor oraşului natal şi universităţii sale.
Aşadar, străjuit de imaginea Bisericii Sf. Sofia din Trapezunt de pe coperta I şi de imaginea Stemei Comnenilor (“acvila monocefală, cu capul spre dreapta, simbol al dominaţiei în Răsărit”) de pe IV, “Trapezunt – fascinaţie şi reper spiritual bizantin” reprezintă nu numai o izbândă a diac. prof. dr. Vasile M. Demciuc, un vis împlinit, ci şi o apariţie de valoare, căreia cu siguranţă specialiştii îi vor acorda atenţia meritată. O carte care îmbogăţeşte semnificativ bibliografia Trapezuntului şi care prilejuieşte cititorului o călătorie aparte, o fascinantă călătorie în Trapezunt împreună cu istoricul şi pelerinul sucevean.
Comentarii