KK

Dumitru TEODORESCU

Dumitru TEODORESCU

Călătoream spre Augsburg acum câţiva ani buni cu maşina. Eram invitat la un simpozion şi trebuia să fiu dimineaţa acolo. În Ungaria însă, pe autostrada Budapesta – Gyor, în zona Komaromului, cum-necum, am fost prădat de nişte albanezi de borseta în care aveam paşapoartele, al meu şi al soţiei, buletinul, permisul de conducere, aproape 200 de mărci pentru benzină şi alte cheltuieli neprevăzute. Nu mai puteam ajunge în Germania, astfel că am luat calea Komaromului pentru a reclama oficial tâlhăria la Poliţie şi a primi documente cu care la Budapesta urma să ni se elibereze un soi de paşapoarte cu care puteam trece graniţa ungară în România. La Komarom, după o urmărire ca în filme în seara zilei a prădătorilor, a urmat o noapte de anchetă a poliţiei cu cei prinşi, noi dând la rându-ne declaraţiile de rigoare. Era vorba de un grup de tâlhari-militari luptători pentru independenţa Kosovo, care ţinteau paşapoartele şi valuta celor ce traversau Ungaria.

A fost o experienţă care nu se uită uşor. N-am uitat însă nici o întâmplare la care am fost martori în dimineaţa acelei nopţi nedormite de anchete. Pe la cinci de dimineaţă, când nu a mai fost nevoie de depoziţiile noastre, ne-am aciuat în maşină pentru câteva ore de somn înainte de a ne întoarce la Budapesta. Se lumina de ziuă şi am devenit martorii unui adevărat pelerinaj de stăpâne de câini scoşi la „spart”, cum denumea unchiul din Germania operaţiunea. Aflaţi în lesă, câinii erau lăsaţi să-şi aleagă locul pentru „spart”, după uşurare doamnele adunând în punga de plastic trasă peste mână cam cum o trag vânzătoarele noastre de pâine pentru a nu o atinge cu mâna liberă, prin operaţiunea inversă kk rămânând captivă în pungă. Urma un drum până la ghena cu gunoi dintre blocuri şi întoarcerea la locul călduţ din apartament unde potăile îşi continuau somnul dulce de dimineaţă, ca şi adormitele lor de stăpâne.

Asta se întâmpla prin 1995. Ideii i-au trebuit 20 de ani ca să străbată drumul din Ungaria până la noi şi este nevoie de un miting dacă să fie preluată la Suceava sau nu…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI