La Campionatele naţionale de canotaj pe ergometru

Canotorii fălticeneni au obţinut şase medalii

ergometru-4Sâmbătă, 14 martie, s-au desfăşurat în municipiul Piatra Neamţ Campionatele naţionale de canotaj pe ergometru, atât la individual, cât şi pe echipe. Competiţia organizată de CS “Ceahlăul” Piatra Neamţ şi Federaţia Română de Canotaj, s-a desfăşurat atât la juniori, cât şi la seniori, fete şi băieţi. Reprezentanţii Clubului Sportiv Şcolar „Nicu Gane” Fălticeni au reuşit să dovedească că sunt o forţă în canotajul românesc, confirmând rezultatele obţinute anul trecut şi debutul promiţător din Cupa României pentru juniori, la proba de vâslit pe ergometru, prima competiţie oficială din 2015, desfăşurată pe 14 februarie.

„La acest concurs s-au prezentat juniori şi seniori foarte bine pregătiţi, din întreaga ţară, şi a fost o întrecere strânsă. Sunt mulţumit de rezultatele obţinute şi de forma arătată de elevii clubului nostru. De o săptămână am început şi antrenamentele pe apă la baza nautică «Nada Florilor». Începând de luni, 16 martie, am început pregătirile pentru Campionatul naţional fond, juniori, tineret şi seniori, care se va desfăşura la Timişoara în perioada 6-9 aprilie”, ne-a declarat antrenorul emerit Vasile Avrămia.

Competiţia de la Piatra Neamţ a fost supervizată de preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, multipla campioană Elisabeta Lipă. La final, participanţii care au urcat pe podium au primit tricouri de campion, diplome şi medalii. Din cei 370 de canotori înscrişi în competiţie, 251 au fost juniori.


Seniori dublu, categoria uşoară:

Locul 1 – Mihai Ianoş şi Narcis Sebastian Zaharie

Juniori II, 4 vâsle:

Locul 1 – Cosmin Moglan, Cristian Ionuţ Cojocaru, Flavius Gabriel Scutaru, Ionuţ Valentin Stoleriu

Juniori I, individual, masculin:

Locul 2 – Ciprian Tudosă

Juniori II, individual, feminin:

Locul 2 – Maria Magdalena Rusu

Juniori I, dublu, feminin:

Locul 3 – Georgiana Cristina Sava şi Gabriela Bordei

Juniori III, dublu, feminin:

Locul 3 – Georgiana Moroşanu şi Alexandra Drugă

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: