Înstrăinare

…Le aplaudaseră cu emoţie frăţească şi cei care n-au priceput, şi cei care au priceput. La sfârşitul anului trecut, în festivalul folcloric din centrul Sucevei a performat şi o formaţie din nordul Basarabiei care, printre altele, prezentase un joc al babelor interpretat nu de bărbaţi travestiţi, ci de nişte doamne care-şi anticipau cu umor vârste ce urma să vină… Iar pentru ca surpriza să fie mai mare, tot cam atunci aflam că, prin părţile Rădăuţilor noştri, „în premieră”, acelaşi joc fusese pus în scenă de nişte domnişoare liceence. Înstrăinare. Spectacol să fie, iar dacă se numeşte şi „folcloric”, cu atât mai bine. Iar într-un astfel de context de ce să ne mai mire vorbele amare transmise nu demult de Maria Toacă, relatând spectacolul „Mărţişorului” cernăuţean? Care transmitea, pentru ziarul pe care tocmai îl citiţi, că, în afara unor (frumoase!) excepţii, „toţi tinerii angajaţi în spectacol (iar Maria Toacă nu se referea la cei care prezentaseră „muzică uşoară” – n.n.) au demonstrat un port care nici pe departe nu aduce a costum popular românesc”. Să zicem că cei pe care în vârtejuri ale istoriei i-am înstrăinat ar avea, cumva, nişte scuze, cum că, între străinii cu care s-au deprins să convieţuiască, nu le-ar fi fiind foarte limpezi reperele strămoşeşti. „Acasă” însă, astfel de scuze (dar cine le solicită?; dar cine să le acorde?) sunt inadecvate. Cum, pare-mi-se, „inadecvaţi” devin şi nişte specialişti care, din perspectiva cunoştinţelor „rigide” pe care le au şi le susţin, primesc flit de la cei înnoiţi: lumea se schimbă, lumea se-nvârte!