„Meritaţi toată preţuirea noastră !”

meritati-toata-pretuirea-noastraMembri ai Organizaţiei Municipale PSD Suceava, împreună cu preşedintele, senatorul Ovidiu Donţu şi membri TSD a organizaţiei municipiului Suceava, au organizat un eveniment adresat domnişoarelor şi doamnelor din oraş, pentru a celebra ziua de 8 Martie.

Astfel, de la primele ore ale dimineţii liderii PSD au plecat să întâmpine doamnele cu flori, pentru a le oferi gânduri bune şi mesaje de “La mulţi ani”! La acest eveniment au participat primvicepreşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava Tiberius Brădăţan, consilierii locali, vicepreşedinţii organizaţiei.

“Mult stimate doamne şi domnişoare, în numele Organizaţiei Municipale a Partidului Social Democrat vă adresam cele mai sincere felicitări cu ocazia sărbătorii de 8 Martie, ziua în care scumpele noastre doamne şi domnişoare culeg cele mai frumoase şi sincere urări de bine. 8 Martie este ziua în care se îmbină armonios cele patru caracteristici ale femeilor: sensibilitatea, frumuseţea, tandreţea şi fineţea. Deşi femeile sunt, aparent, fiinţe firave, întotdeauna au purtat pe umerii lor o povară egală, ba chiar uneori mai mare decât cea pe care o duc bărbaţii. Meritaţi toată preţuirea noastră! În semn de profundă recunoştinţă, noi, bărbaţii, vă exprimăm şi cu acest prilej întreaga noastră preţuire. O dovadă în acest sens o constituie şi faptul că în Partidul Social Democrat femeile se pot afirma şi se afirmă plenar pe multiple planuri, ele participă activ la luarea deciziilor, sunt promovate în funcţii de conducere la toate nivelurile autorităţilor publice şi ale societăţii. Acesta este mesajul adresat doamnelor şi domnişoarelor din Suceava în această zi de 8 Martie”, se mai spune în comunicatul de presa remis redacţiilor la finele acţiunii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: