Protopopiatul Suceava II

Duminica Ortodoxiei

sf-teodora-aparatoarea-ortodoxiei-4-2Prima Duminică din Postul Mare este cunoscută în tradiţia Bisericii noastre ca Duminica Ortodoxiei în care se serbează în mod solemn triumful Ortodoxiei sau al Dreptei Credinţe asupra tuturor ereziilor şi în mod deosebit asupra iconoclaştilor (distrugători sau profanatori de icoane).

Iconoclasmul este ultima criză ieşită din monofizitism (erezie ce afirma că firea omenească a Mântuitorului ar fi fost absorbită sau desfiinţată de firea Sa dumnezeiască), care interzicea icoana Mântuitorului, negându-i firea umană, iar divinitatea nu poate fi zugrăvită în culori materiale.

Sinodul Quinisext (Cinci-şaselea) sau al II-lea Trulan (691-692), prin canonul 82, întemeia zugrăvirea şi cinstirea icoanei Mântuitorului Iisus Hristos în chip de om pe dogma sau taina întrupării Sale, argument reluat şi dezvoltat de Sfântul Ioan Damaschin (†749). De asemenea, este cunoscută şi minunea cu mahrama Mântuitorului care, atinsă de sfânta Sa faţă, a fost trimisă lui Avgar, domnul Edesei, vindecându-l pe acesta de boala ce o avea.

Iconoclasmul a apărut ca o chestiune politică în timpul împăraţilor bizantini de origine isauriană şi armeană care, sub influenţa polemicii iudaice şi islamice contra icoanelor, considerau cultul icoanelor ca fiind idolatrie sau călcarea poruncii a II-a a Decalogului. Totodată împăraţii iconoclaşti nu vedeau cu ochi buni nici monahismul înfloritor din acele vremuri pentru că li se opunea dârz măsurilor aberante. Aşadar, primii vizaţi au fost călugării, care au fost scoşi din mănăstiri, batjocoriţi şi obligaţi să se căsătorească sau să intre în armată, iar mănăstirile deposedate de bunuri.

Împăratul Leon al III-lea Isaurul (716-740), deşi militar de carieră, se considera „împărat şi preot” care urmărea „purificarea religiei creştine”. În al zecelea an al domniei sale, în anul 726, a poruncit ca icoanele să fie înlăturate din biserici, lucru ce a scandalizat populaţia din imperiu, dând naştere la mari tulburări şi lupte interne. În asemenea condiţii a încercat să atragă de partea sa pe patriarhul Gherman al Constantinopolului (715-730) şi pe papa Grigorie al II-lea, dar nu a reuşit. Patriarhul Gherman i-a demonstrat în scris împăratului că cinstirea icoanelor nu este idolatrie, deoarece cinstea adusă icoanei se aduce chipului celui dintâi, adică Mântuitorului întrupat, Maicii Sale şi tuturor sfinţilor aşa cum s-a păstrat în tradiţia Bisericii de toţi creştinii, începând de la Sfinţii Apostoli. Mâniindu-se, împăratul l-a alungat pe Gherman din scaunul de patriarh şi l-a înlocuit cu un anume Anastasie (730-754), adept al iconoclasmului. Leon al III-lea a emis un edict prin care interzicea cinstirea icoanelor şi a sfintelor moaşte, admiţând numai cinstirea sfintei cruci. Iconoclaştii sau luptătorii împotriva icoanelor distrugeau de prin biserici nu numai icoanele, ci şi vasele sfinte împodobite cu aur şi argint, dând foc moaştelor sfinţilor. Leon a dat foc şi bibliotecii creştine unde a ars de vii pe doisprezece ucenici împreună cu dascălul lor. Papii Romei Grigorie al II-lea şi al III-lea (731-741) s-au împotrivit împăratului şi l-au osândit prin Sinod, dându-l anatemei şi nemaivoind să-i trimită obişnuitele dajdii. Împăratul, orbit de mânie, a poruncit ca nimeni să nu se mai numească sfânt, nici măcar Născătoarea de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Damaschin, locuind la Damasc şi Ierusalim, a combătut cu putere afirmaţiile iconoclaştilor, demonstrând că icoana e simbol şi mijlocitor al sfântului reprezentat pe ea, amintind de rolul estetic, pedagogic (Biblia celor necunoscători de carte) şi latreutic sau de adorare (de închinare adusă numai lui Dumnezeu cel Unul întreit în Ipostasuri).

Constantin al V-lea Copronimos, „cel cu nume de ruşine” (741-775) a continuat cu şi mai mare avânt politica tatălui său Leon, dând la moarte mucenicească pe Ştefan, un pustnic din Nicomidia, pe Andrei Calivitul (Colibaşul) şi pe alţii. El a convocat, în anul 753, un pseudo-sinod la Hieria (pe ţărmul Bosforului), unde au participat 338 episcopi sub conducerea lui Teodosie al Efesului. Acest fals sinod a condamnat cultul icoanelor ca idolatrie, anatemetizând pe Sf. Ioan Damaschin, pe papii Romei şi pe alţi susţinători. Împăratul a dispus ca moaştele sfinţilor să fie profanate şi arse, picturile din bisericii şi icoanele să fie distruse, iar în locul acestora să se picteze scene cu pomi, păsări şi flori. Călugării s-au opus vehement pseudo-sinodului. Împăratul, răzbunându-se, le-a impus călugărilor căsătoria cu forţa. Numeroşi monahi au suferit martiriul, cum a fost de pildă Sf. Ştefan cel Nou (†764).

Leon al IV-lea Hazarul (775-780), numit aşa după numele mamei sale Irina, principesă hazară, a renunţat la excesele tatălui său Constantin împotriva icoanelor graţie soţiei sale Irina din Atena, care era ortodoxă

Apoi a urmat la tron Constantin al VI-lea Porfirogenetul, un copil de 10 ani (780-797), când treburile imperiului au fost conduse de mama sa Irina, care a permis cultul icoanelor. Monahii Platon şi Sf. Teodor Studitul (†826) au apărat cu tărie cultul sfintelor icoane. Împărăteasa Irina, în acord cu patriarhul Tarasie (784-806) şi cu papa Adrian (772-795), a hotărât convocarea unui Sinod ecumenic care să anuleze hotărârile pseudo-sinodului de la Hieria.

Sinodul al VII-lea ecumenic s-a ţinut la Niceea, în anul 787, prezidat de patriarhul Tarasie. La acest Sinod au participat 367 episcopi şi reprezentanţi ai papei, precum şi 130 de arhimandriţi şi monahi fără drept de vot. Sinodul a anulat hotărârile pseudo-sinodului de la Hieria şi, orientându-se după precizările Sfântului Ioan Damaschin, a stabilit că cinstirea icoanelor nu înseamnă adorare sau latrie care se cuvine numai lui Dumnezeu, căci cinstirea icoanei trece la prototipul ei şi cel ce se închină icoanei se închină, prin ea, sfântului al cărui chip este zugrăvit pe ea şi nu materiei; apoi, venerarea sau cinstirea sfinţilor este cu totul deosebită de adorare sau latrie care se cuvine numai lui Dumnezeu; iar Fecioarei Maria, Născătoarei de Dumnezeu i se cuvine supravenerare sau preacinstire (hiperdulia); cinstirea sfinţilor se întinde la moaştele (reliqvele) şi icoanele lor în care sunt reprezentaţi. Sinodul a aprobat lucrarea Expunerea precisă a credinţei ortodoxe sau Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin.

Hotărârile Sinodului au fost semnate de împăratul Constantin şi de mama sa Irina. Acele hotărâri au fost trimise de papa Adrian I (772-795) lui Carol cel Mare (768-814), împăratul Apusului, ca să subscrie şi el spre recunoaştere, însă acesta, nemulţumit că Biserica francă nu a fost invitată la Sinod, a respins aceste hotărâri. Din păcate, de împăratul Carol al Apusului s-au alipit nişte eretici vicleni care l-au aplecat spre iconoclasm şi l-au învăţat că Duhul Sfânt ar purcede şi de la Fiul (Filioque), iar jertfa cea fără de sânge (Sf. Liturghie) trebui să se facă cu pâine nedospită. Aceşti eretici franci au impus, prin putere politică, şi la Roma ideile lor străine de adevăr.

Liniştea în Biserică şi în Imperiu nu a durat prea mult căci teroarea iconoclastă a fost reactivată de împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820) care, deşi cu bună rânduială la început, a devenit iconoclast neînduplecat. La Filomelia, lângă Frigia, locuia un oarecare monah ce pustnicea acolo. Acela i-a prezis lui Leon că va ajunge împărat şi fiindcă prezicerea lui s-a împlinit, Leon i-a trimis monahului daruri prin cel mai apropiat om al său, însă monahul acela murise între timp, aşa că trimisul găsise pe altul în locul aceluia. Monahul acela nu a voit să primească daruri, ci fiindcă era iconoclast a zis că nu primeşte daruri de la un închinător la idoli, căci el socotea sfintele icoane idoli. Şi încă îl înfricoşa că dacă Leon nu se va lăsa de închinarea la idoli îşi va pierde, împreună cu împărăţia, şi viaţa. Leon auzind aceasta a întrebat despre acest monah de un prieten de-al său Teodot Melisinul (cumnat al lui Constantin al V-lea Copronimos, prieten al lui Leon Armeanul şi patriarh de Constantinopol (815+821). Acest Teodot era iconoclast şi cunoscând pe călugăr că este asemenea lui (iconoclast), a zis împăratului că este cunoscător de cele ce au să se întâmple, sfătuindu-l să se ducă la dânsul şi să-i ceară sfat. Şi aşa, împăratul s-a dus noaptea la monah, ca un necunoscut, iar monahul fiind înştiinţat de vicleanul Teodot, l-a primit ca pe un împărat şi l-a mustrat ca pe un închinător la icoane, sfătuindu-l că dacă nu va înceta această închinare la idoli, nu numai împărăţia şi viaţa şi-o va pierde, ci încă şi sufletul lui va fi muncit în cealaltă viaţă. Leon neînţelegând meşteşugirea lui Teodot, socotind că monahul este înainte-văzător, s-a făcut duşman neîmblânzit împotriva icoanelor, făcând multe silnicii celor ce se opuneau voinţei lui.

Următorul împărat, Mihail al II-lea Travlu (820-829), nu numai că era iconoclast, ci era stăpânit de tot felul de eresuri, cerând supuşilor să se taie împrejur şi să postească sâmbetele; el dispreţuia învierea şi prorociile, spunând că nu sunt draci şi alte plăsmuiri de genul acesta. Apoi, urcând pe tron Teofil (829-842) s-a arătat cu mult mai turbat împotriva cinstirii icoanelor deoarece l-a avut ca învăţător pe Ioan Singhelul patriarh iconoclast de Constantinopol (21 ian. 837 – martie 843). Teofil a chinuit pe mulţi care nu se supuneau rătăcirii lui, între care se numără şi fraţii Teofan (poet bizantin şi mitropolit de Niceea) şi Teodor (monah la Sf. Sava din Ierusalim) Graptos care au fost mutilaţi cu fierul roşu, iar lui Metodie I, patriarh de Constantinopol (11 martie – 14 iunie 847), i-a dezrădăcinat dinţii şi după alte chinuri l-a izgonit în insula Panorm şi acolo a fost închis într-un mormânt.

Biserica a avut multe de pătimit în timpul împăraţilor iconoclaşti. Aceştia, în nesăbuinţa lor, au distrus pentru totdeauna opere de artă şi spiritualitate creştină inestimabile ce datau din secolele anterioare, începând de la Constantin cel Mare. Lupta şi teroarea iconoclastă au dus la declinul Imperiului bizantin măcinat de intrigi interne şi atacat din afară de saracini (arabii musulmani).

După moarte împăratului Teofil, a urmat la tron fiul minor al acestuia, Mihail al III-lea (842-867) împreună cu mama sa, împărăteasa Teodora (devenită regentă 842-856). Împărăteasa Teodora, luând exemplul împărătesei Irina, s-a decis să reabiliteze cultul sfintelor icoane în Biserică. Mai întâi l-a scos din scaun pe patriarhul iconoclast Ioan Singhelul ce fusese pus de soţul ei, împăratul Teofil, înlocuindu-l cu Metodie I care după dreptate se numea Mărturisitor, căci suferise multe chinuri de la Teofil pentru icoane. Apoi, făcându-se cercetare dogmatică cu privire la învăţătura adevărată a Bisericii a fost convocat în Constantinopol un Sinod, la 11 martie 843, unde au participat toţi episcopii şi monahii persecutaţi în timpul iconoclasmului. Sinodalii au reafirmat şi întărit prin semnătură hotărârile celor şapte Sinoade ecumenice şi au restabilit cultul sfintelor icoane, rostind anatema asupra iconoclaştilor şi asupra tuturor ereziilor începând cu Simon Magul.

În amintirea Sinodului de la 11 martie 843, s-a stabilit ca în prima Duminică din Postul Mare să se serbeze triumful Ortodoxiei (Dreptei-Credinţe) asupra tuturor erezilor (învăţături mincinoase), numindu-se Duminica Ortodoxiei.

Din păcate, forme de iconoclasm au reapărut mai târziu în Biserica Apuseană prin reformele radicale ale lui Ulrich Zwingli (1484-1531), Martin Luther (1483-1546) şi Jean Calvin (1509-1564), care în protestul lor faţă de papalitate s-au abătut de la adevăr, înlăturând din Biserică preoţia cu sfintele taine, cinstirea sfinţilor şi a icoanelor, pe care le-au eliminat din biserici, desacralizându-le până la un cult foarte sărac şi sec de conţinut. Idei iconoclaste găsim şi la sectele neoprotestante ce au luat fiinţă în America şi s-au răspândit în Europa la începutul sec. XX.

De subliniat este faptul că împărăteasa Teodora s-a arătat cu multă râvnă în propovăduirea creştinismului la popoarele păgâne, trimiţând misionari creştini la slavi. Ea a trimis pe un monah pe nume Constantin (monah ortodox care, alături de fraţii Chiril şi Metodiu, a contribuit la creştinarea slavilor apuseni în 863-864) care a învăţat limba acestora şi le-a propovăduit credinţa creştinească. Un rol diplomatic deosebit l-a avut împărăteasa Teodora şi în creştinarea bulgarilor prin ţarul lor Boris (852-889) care a primit la botez numele de Mihail, avându-l ca naş pe împăratul Mihail al III-lea. Tot la Constantinopol a primit botezul şi urmaşul ţarului Boris-Mihail, care a primit numele de Simeon (ţar al bulgarilor (893-927). După botezul ţarului Boris-Mihail, în 864/865, poporul bulgar s-a botezat în masă, creştinându-se prin episcopi şi dascăli trimişi de la Constantinopol de patriarhul Fotie (858-867 şi 877-886). Pentru faptele ei cele mari, înţeleapta împărăteasă Teodora a fost cinstită de Biserică şi trecută în rândul sfinţilor, având ziua de pomenire la 11 februarie. În secolul al XV-lea, moaştele Sfintei Teodora împărăteasa împreună cu moaştele Sfântului Spiridon, pentru a nu fi profanate de turci, au fost luate din Constantinopol de un preot grec şi aşezate în Insula Corfu, unde se păstrează până astăzi.

Preot SORIN-TOADER CLIPA,

Parohia Sf. Spiridon

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: