620 de ani de la atestarea documentară a satului Dolheştii Mari

Biserica lui Şendrea (vedere dinspre altar din 1992)

Biserica lui Şendrea (vedere dinspre altar din 1992)

Satul Dolheştii Mari este o străveche şi frumoasă aşezare suceveană, din zona râului Şomuz, cu urme arheologice de prin 1900-1700 î.e.n. El se întinde pe partea mare şi lină a dealului din stânga râului, un număr de case înşirându-se şi pe versantul înalt din dreapta acestuia. Aşezarea se află la o distanţă de 18 km de Fălticeni şi este străbătută de drumul judeţean Fălticeni –Dolhasca, în paralel cu calea ferată secundară, pusă în exploatare în 1886.

Satul Dolheştii Mari este o aşezare pe teritoriul căreia s-au găsit urme de cultură materială ale epocii bronzului, „cultura amforelor sferice”. În lucrarea „Toponimia românească”, Iorgu Iordan apreciază că Dolheşti, cu sensul „lung”, apare şi în ucraineană în varianta „dolh”. Numele vine şi de la un oarecare stăpân Dolh. Satul Dolheştii Mari datează din 1395.

Denumirea satului este pomenită şi în Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche, ca locul unde, la 12 aprilie 1457, Ştefan cel Mare l-a învins pe Petru Aron, încheindu-se astfel cea mai grea perioadă de contradicţii, de lupte interne din istoria Moldovei, după care a urmat un timp (1457-1504) de prosperitate. Cercetătorul Alexandru I. Gonţa, în studiul „O problemă de geografie istorică, locul unde s-a dat bătălia între Ştefan cel Mare şi Petru Aron” (Studii – revistă de istorie, XI, 1958, p. 184-201), a reuşit să demonstreze, pe baza documentelor şi izvoarelor narative, că lupta dintre cele două armate a avut loc în Dolheştii Mari, pe izlazul actual al satului, loc larg, de o parte şi de alta a Şomuzului.

În anul 1470 s-a ridicat Biserica „Cuvioasa Parascheva”, ctitoria vechii familii de boieri Şendrea, reprezentată mai bine de Nicolae Şendrea, cumnat al lui Ştefan cel Mare şi portar al cetăţii Sucevei, mort eroic în lupta de la Râmnic (8 iulie 1481). În pisania bisericii citim: „Ziditu-s-a această biserică înaintea anului 1481 de tatăl hatmanului Şendrea”. De-a lungul veacurilor, biserica a primit modificări şi adaosuri. În acest locaş sfânt au fost înmormântaţi portarul Şendrea, tatăl şi bunicul său, soţia Maria şi doi copii, Neacşa şi Draga.

Biserica e un edificiu din piatră cu ziduri groase şi trainice, iniţial fără turn, doar cu altar, naos şi pronaos. În lungime măsoară 23 m, are lăţimea de 9,20 m, iar înălţimea de 8,30 m. Grosimea zidurilor atinge peste 1,50m.

În documente se menţionează: „Portarul Şendrea zideşte biserica în anul 1470”.

În biserică au slujit zeci de preoţi şi dascăli. În toată perioada veche, localnicii s-au ocupat cu creşterea animalelor, cultivarea pământului, industria textilă. În 1864, aici a început să funcţioneze o şcoală mixtă, cu un singur învăţător plătit de stat. La început s-au înscris 18 copii şi, până la sfârşitul acelui an, numărul elevilor a ajuns la 42.

Şcoala construită în 1912-1913 şi extinsă în 1948

Şcoala construită în 1912-1913 şi extinsă în 1948

Din acest locaş s-au ridicat mulţi fii ai satului, care au ajuns medici, profesori universitari, profesori de liceu şi şcoli generale, cadre medi-cale, cadre militare, jurişti etc.

În anii 1877-1878, ţăranii din Dolheştii Mari au participat cu însufleţire la Războiul pentru Independenţă. Dolheştenii au răspuns cu entuziasm şi au sprijinit războiul, moral şi material, cu alimente, îmbrăcăminte, bani, asigurând transportul pe front, unii dând sacrificiul suprem. Cei care s-au întors au venit cu pieptul plin de decoraţii: „Medalia Trecerii Dunării”, „Crucea Sfântul Gheorghe”, „Steaua României”, aşa cum au fost Ilie Buculei, Toader N. Marian, Dumitru Timofte.

Un alt eveniment de reţinut s-a petrecut în anul 1907, când ţăranii au asediat primăria locală, ameninţând autorităţile cu topoare şi furci. Pe de altă parte, la halta veche din Dolheştii Mari au fost eliberaţi ţărani din Ruginoasa, care erau duşi cu trenul spre Fălticeni pentru a fi închişi la Tâmpeşti.

În cele două războaie mondiale au căzut pe câmpul de luptă zeci de fii ai satului, numele lor fiind scrise pe plăcile de marmură ale „Monumentului eroilor” ridicat în 1927 şi pe plăcile de marmură aşezate în pridvorul bisericii lui Şendrea. După războaie, în special după cel de-al Doilea Război Mondial, starea socială a ţăranilor era destul de grea. Multe femei au rămas văduve, ţăranii descurcându-se destul de greu. În pofida acestor vicisitudini ale vremurilor, s-au păstrat cu pietate datinile, obiceiurile, tradiţiile, portul.

Frumoase erau nunţile, frumoase erau sărbătorile cu horele din centrul satului, frumoase erau balurile de sâmbătă seara! Cu efortul cetăţenilor şi ajutorul statului s-a ridicat în centrul aşezării un impunător edificiu cultural.

A urmat o perioadă bogată în activitatea cultural-artistică, manifestată prin zecile de formaţii existente: cor de cameră, cor mixt, grupuri vocale, solişti vocali, echipe folclorice, echipe de teatru, orchestre de muzică populară şi uşoară, formaţii care au obţinut, în timp, zeci de diplome la nivel judeţean şi naţional până în 1989.

Căminul Cultural construit între anii 1951-1959

Căminul Cultural construit între anii 1951-1959

Ţăranii au suportat cu greu dictatura comunistă, mulţi au fost arestaţi, iar mulţi dintre cei arestaţi de securitate au murit. Viaţa în CAP (1962-1989) n-a fost uşoară. Ţăranii erau duşi la muncă în remorci, maşini, pe jos, pe tarlalele din Buneşti, Tudora, Valea Glodului, Plugari. Cotele ce trebuiau să fie achitate, contractele de animale i-au istovit pe ţărani, i-au umilit şi sărăcit. Dar cu toate necazurile, în acea perioadă, activitatea culturală şi cea de învăţământ a fost de excepţie; ne gândim pe de o parte la formaţiile Căminului Cultural Dolheştii Mari, pe de altă parte la echipa de cadre didactice care au dat liceelor elevi cu o pregătire solidă. Mulţi dintre foştii elevi au devenit profesori universitari, profesori de liceu şi şcoli generale, ingineri, jurişti, medici, cadre medicale, cadre militare etc.

După anul 1989, au dispărut brigăzile CAP-ului, au dispărut şi bunurile realizate de membrii cooperatori. Prin efortul depus de fostul primar Albu Costache, s-au retrocedat la plugari peste 1000 ha de teren. Legea de restituire a terenurilor agricole din 2000 a fost aplicată parţial. Însă în această perioadă de 25 de ani a dispărut satul autentic, prin construirea a zeci de vile care nu au nimic cu tradiţia. Acum se poate constata că au dispărut tradiţiile, datinile, obiceiurile, specificul local.

Prin banii alocaţi de stat s-au realizat puţine obiective, iar viaţa localnicilor este destul de modestă. Ceea ce este mai trist este că sătenii sunt în majoritate bătrâni, nu-şi mai pot cultiva terenurile pe care le deţin. Şcoala, biserica, căminul cultural au în continuare rol educativ şi cultural. La aniversarea a 620 de ani de la atestarea documentară a satului Dolheştii Mari, cetăţenii din satul Dolheştii Mari sunt optimişti, sunt mândri de trecutul istoric, de viaţa spirituală a celor care au trăit pe aceste meleaguri. Rememorarea faptelor, a evenimentelor istorice constituie o poveste frumoasă, cu greutăţi, regrete, bucurii şi împliniri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: